"Birdman", de Alejandro Gonzalez Iñárritu, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 87-a gală de decernare a acestor distincţii, care a avut loc la Los Angeles.
Nominalizările au fost: "American Sniper", de Clint Eastwood, "Birdman", de Alejandro Gonzalez Inarritu, "Boyhood", de Richard Linklater, "The Grand Budapest Hotel", de Wes Anderson, "The Imitation Game", de Morten Tyldum, "Selma", de Ava DuVernay, "The Theory of Everything", de James Marsh, şi "Whiplash", de Damien Chazelle.
• Cea mai bună actriţă în rol principal
Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal este câştigat de Julianne Moore.
Julianne Moore şi-a confirmat statutul de mare favorită şi a câştigat duminică premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal cu producţia "Still Alice", în care joacă rolul unei profesoare universitare care este diagnosticată cu maladia Alzheimer.
Acesta este primul premiu Oscar primit de Julianne Moore, care a mai fost nominalizată de patru ori. Actriţa în vârstă de 54 de ani era marea favorită a categoriei după ce a mai câştigat cu acest rol şi un Glob de Aur, un premiu SAG şi un premiu BAFTA.
Celelalte nominalizate au fost: Marion Cotillard pentru rolul din "Deux jours, une nuit", Felicity Jones pentru "The theory of everything", Rosamund Pike pentru "Gone Girl", Reese Witherspoon pentru "Wild".
• Cel mai bun actor în rol principal
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal este câştigat de Eddie Redmayne pentru portretul pe care-l face celebrului astrofizicianului Stephen Hawking în filmul biografic "The Theory of Everything".
Acesta este primul premiu Oscar pentru actorul în vârstă de 33 de ani, care a mai câştigat cu această interpretare şi un Glob de Aur, un premiu SAG şi unul BAFTA.
Ceilalţi nominalizaţi au fost: Steve Carell pentru rolul din "Foxcatcher", Bradley Cooper, pentru interpretarea din "American Sniper", Benedict Cumberbatch, pentru "The Imitation Game", Michael Keaton, pentru "Birdman".
• Cea mai bună actriţă în rol secundar
Patricia Arquette ("Boyhood") câştigă premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. Au mai fost nominalizate Laura Dern ("Wild"), Keira Knightley ("The Imitation Game"), Emma Stone ("Birdman"), Meryl Street ("Into the Woods")
• Cel mai bun actor în rol secundar
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit lui J.K Simmons ("Whiplash"). Pentru această categorie au mai fost nominalizaţi Robert Duvall ("The Judge"), Ethan Hawke ("Boyhood"), Edward Norton ("Birdman"), Mark Ruffalo ("Foxcatcher").
• Cel mai bun regizor
Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor este câştigat de Alejandro Gonzalez Iñárritu. Ceilalţi nominalizaţi au fost: Alejandro Gonzalez Inarritu pentru regia filmului "Birdman", Richard Linklater, pentru "Boyhood", Bennett Miller, pentru "Foxcatcher", Wes Anderson, pentru "The Grand Budapest Hotel", iar Morten Tyldum, pentru "The Imitation Game".
• Cel mai bun scenariu adaptat
Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat este câştigat de Graham Moore pentru "The Imitation Game".
• Cel mai bun scenariu original
Oscarul pentru cel mai bun scenariu original merge la "Birdman", de Alejandro Gonzalez Inarritu.
• Cea mai bună coloană sonoră
Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră este câştigat de Alexandre Desplat pentru filmul "The Grand Budapest Hotel". Premiul i-a fost înmânat de celebra actriţă Julie Andrews, după un moment artistic special în care Lady Gaga a interpretat o piesă din coloana sonoră a filmului clasic "Sunetul muzicii".
• Cel mai bun cântec
Premiul Oscar pentru cel mai bun cântec a fost câştigat de "Glory" din "Selma".
• Cel mai bun lungmetraj documentar
Premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar a fost câştigat de "CitizenFour".
• Cel mai bun montaj
Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj a fost câştigat de "Whiplash".
• Cea mai bună imagine
Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine a fost câştigat de "Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)".
• Cea mai bună regie artistică
Premiul Oscar pentru cea mai bună regie artistică a fost câştigat de "The Grand Budapest Hotel"
• Cel mai bun lungmetraj de animaţie
Premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie a fost câştigat de: "Big Hero 6". Au mai fost nominalizate "The Boxtrolls", "How to Train Your Dragon 2", "Song of the Sea", "The Tale of the Princess Kaguya".
• Cel mai bun scurtmetraj animat
Premiul Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj animat a fost câştigat de "Feast".
• Cele mai bune efecte vizuale
Premiul pentru cele mai bune efecte vizuale a fost acordat peliculei "Interstellar". Au mai fost nominalizate
"Captain America: The Winter Soldier", "Dawn of the Planet of the Apes", "Guardians of the Galaxy", "X-Men: Days of Future Past".
• Cel mai bun mixaj de sunet
Premiul Oscar pentru cel mai bun mixaj de sunet a revenit filmului "Whiplash",
• Cel mai bun montaj de sunet
Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj de sunet a revenit filmului "American Sniper".
• Cel mai bun scurtmetraj documentar
Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj documentar a fost câştigat de "Crisis Hotline: Veterans Press 1.
• Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune a fost desemnat "The Phone Call".
• Cel mai bun film străin
Cel mai bun film străin a fost desemnat "Ida", de Pawel Pawlikowski (Polonia). Au mai fost nominalizate la această categorie "Leviathan", de Andrey Zvyagintsev (Rusia), "Tangerines", de Zaza Urushadze (Estonia), "Timbuktu", de Abderrahmane Sissako (Mauritania) şi "Wild Tales", de Damián Szifrón (Argentina)
• Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură
"The Grand Budapest Hotel" a câştigat şi premiul Oscar pentru cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură (Frances Cannon)
• Cele mai bune costume
Premiul Oscar pentru cele mai bune costume revine "The Grand Budapest Hotel" (Milena Canonero).
1. la editia viitoare trimitem in concurs
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 23.02.2015, 08:19)
BRUTA SI ACTORII.