Presa: "CCR dezbate în februarie sesizarea USR privind legea care dezincriminează evaziunea sub un milion de euro"

T.B.
Politică / 21 decembrie 2023

Presa: "CCR dezbate în februarie sesizarea USR privind legea care dezincriminează evaziunea sub un milion de euro"

Curtea Constituţională a anunţat joi că va dezbate pe 7 februarie sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei privind neconstituţionalitatea proiectului de lege iniţiat de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro, potrivit agerpres.

Este vorba de Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, adoptată marţi de Camera Deputaţilor, informează sursa.

Potrivit agerpres, "Este o lege care nu face altceva decât să-i ajute pe marii evazionişti din România. Ăsta este scopul principal. Al doilea scop este acela de a avea pârghii împotriva oamenilor de afaceri, a celor care fac afaceri corecte în România. Atacăm această lege, pentru că ea este cel puţin la fel de nocivă ca legea lui Rădulescu - 'Mitralieră' din anii trecuţi (...), care propunea anumite amnistii", declara miercuri deputatul USR Stelian Ion.

La rândul său, deputatul Ionel Dancă de la Forţa Dreptei a calificat această lege ca fiind nocivă pentru oamenii cinstiţi din România, conform sursei indicate: "Este o invitaţie la hoţie pe care o face majoritatea PSD - PNL prin acest proiect de lege. Să ne fie clar tuturor, este, pur şi simplu, în firea PSD să încurajeze hoţia în România, de la corupţia în administraţia publică centrală şi locală până la corupţia din zona afacerilor, contractelor cu statul pe care le patronează PSD-ul. (...) Acest proiect de lege introduce o amnistie a celor care fură între 100.000 de euro şi un milion de euro din taxele şi impozitele pe care ar trebui să le plătească la stat. Este un alt fel de Ordonanţă 13 în zona mediului de afaceri. Ceea ce nici Dragnea, nici Rădulescu - "Mitralieră" n-au reuşit, iată că reuşeşte să facă acum această majoritate condusă de Ciolacu şi Ciucă. (...) Este un abuz care trebuie oprit. (...) Aşteptăm ca magistraţii Curţii Constituţionale să constate încălcarea flagrantă a principiilor constituţionale în cazul acestei iniţiative legislative şi să oprească aplicarea acestei legi", a afirmat Dancă.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul iniţiat de liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. Actul normativ modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, relatează sursa.

Potrivit noilor prevederi, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă nereţinerea impozitelor şi/sau contribuţiilor, transmite agerpres.

De asemenea, vor constitui infracţiuni de evaziune fiscală şi se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; executarea de evidenţe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice, potrivit sursei menţionate.

Aceeaşi pedeapsă va fi aplicată şi pentru "folosirea de către contribuabil, cu rea-credinţă, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor; utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt conectate la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, potrivit legii, sau alterarea aparatelor de marcat electronice fiscale pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale", precizează sursa.

În aceste cazuri de infracţiuni, "dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte", au stabilit deputaţii, informează sursa citată.

În această situaţie, organele competente nu vor sesiza organele de urmărire penală, menţionează agerpres.

De asemenea, tot în aceste cazuri de infracţiuni, "dacă până la primul termen de judecată prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate", informează sursa precizată.

"Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda", se mai prevede în actul normativ adoptat, conform agerpres.

Totodată, "dacă ulterior primului termen de judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc cu o treime", relatează sursa.

Proiectul mai prevede că în cazul săvârşirii acestor infracţiuni "prin care s-a cauzat un prejudiciu ce nu depăşeşte 1.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală", potrivit agerpres.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Peste tot in lume se fac intelegeri in caz de evaziune doar nu o sa fin tembeli sa bagam la inchisoare jumatate de tara .Cine este prins sa plateasca .

    1. da, dart sa plateasca mai mult decat a furat, pt ca altfel eu ce inteleg, fur, si daca ma prinde dau banii inapoi, dc nu ma prinde raman cu banii. deci am risc zero sa fur.

    Userisme penibile....stiu ca e pleonasm. Orice face/zice/propune usere e penibil.

    USR va avea soarta PNTCD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb