Presa: "CE prelungeşte cu un an suspendarea taxelor la import pentru exporturile ucrainene către UE"

T.B.
Macroeconomie / 31 ianuarie

Presa: "CE prelungeşte cu un an suspendarea taxelor la import pentru exporturile ucrainene către UE"

Comisia Europeană a propus miercuri reînnoirea suspendării taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către UE pentru încă un an, consolidând în acelaşi timp protecţia produselor agricole sensibile din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, informează agerpres.

Acest lucru se realizează în conformitate cu angajamentele UE de a sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie, se menţionează în comunicat, transmite sursa menţionată.

Măsurile comerciale autonome (MCA) sunt în vigoare din iunie 2022 şi reprezintă un pilon esenţial al sprijinului ferm al UE pentru Ucraina şi economia sa, potrivit sursei. Măsurile contribuie la atenuarea situaţiei dificile cu care se confruntă producătorii şi exportatorii ucraineni ca urmare a războiului de agresiune neprovocat şi nejustificat al Rusiei, adaugă sursa indicată.

Deşi principalul obiectiv al MCA este de a sprijini Ucraina, măsurile ţin seama, de asemenea, de sensibilităţile agricultorilor şi a altor părţi interesate din UE, relatează sursa. În acest scop şi având în vedere o creştere semnificativă a importurilor de anumite produse agricole din Ucraina în UE în 2022 şi 2023, MCA reînnoite conţin un mecanism de salvgardare consolidat. Astfel se asigură faptul că se pot lua măsuri de remediere rapide în cazul unor perturbări semnificative ale pieţei UE sau ale pieţelor unuia sau mai multor state membre, conform agerpres.

Potrivit sursei precizate, "Pentru produsele cele mai sensibile - păsări de curte, ouă şi zahăr - este prevăzută o frână de urgenţă care ar stabiliza importurile la volumul mediu al importurilor în 2022 şi 2023. Aceasta înseamnă că, în cazul în care importurile acestor produse ar depăşi volumele respective, tarifele ar fi reinstituite pentru a se asigura că volumele importurilor nu le depăşesc în mod semnificativ pe cele din anii precedenţi", se menţionează în comunicat.

În paralel, Comisia propune reînnoirea cu încă un an a suspendării tuturor taxelor rămase asupra importurilor din Republica Moldova, în vigoare din iulie 2022, precizează agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mecanismul de salvgardare e doar pentru produsele care afecteaza pietele occidentale.cerealele care au invadat tarile estice,vecine ucrainei,nu sunt introduse in acest mecanism.o alta decizie scandaloasa a neomarxistilor bruxeleji.pentru unii muma,pentru altii,ciuma!

    PS: mai lipseste rața saseasca sa macane ca noi sprijinim neconditionat si pana la capat(!) ucraina. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb