Presă: Electrica şi compania EsyaSoft Holding, din Emiratele Arabe Unite, înfiinţează o societate pentru producerea şi operarea de tehnologii avansate din domeniul energiei verzi

A.F.
Internaţional / 31 iulie

Presă: Electrica şi compania EsyaSoft Holding, din Emiratele Arabe Unite, înfiinţează o societate pentru producerea şi operarea de tehnologii avansate din domeniul energiei verzi

Furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica anunţă că, împreună cu EsyaSoft Holding Ltd., parte a grupului International Holding Company (IHC), din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, vor înfiinţa o societate pe acţiuni (joint-venture) care va avea ca obiect de activitate producerea şi operarea de tehnologii avansate din domeniul energiei verzi, destinate pieţei naţionale şi europene, conform news.ro.

"Consiliul de Administraţie al companiei Electrica a aprobat în şedinţa de astăzi constituirea unei societăţi pe acţiuni (joint-venture) împreună cu EsyaSoft Holding Ltd., parte a grupului International Holding Company (IHC). Aceasta va avea ca obiect de activitate producţia şi operarea de tehnologii avansate din domeniul energiei verzi, destinate pieţei naţionale şi europene", informează compania.

Prin intermediul noii societăţi, în care Electrica va deţine 25% din capitalul social, iar EsyaSoft 75%, vor fi construite unităţi de producţie pentru echipamente energetice verzi, precum soluţii de stocare şi digitalizare a reţelei de distribuţie a energiei electrice (contoare inteligente). De asemenea, proiectul include dezvoltarea şi operarea unei infrastructuri pentru încărcarea autovehiculelor electrice.

Noile segmente de business vor răspunde cererii în creştere la nivel naţional şi european, vor genera noi locuri de muncă şi, în acelaşi timp, vor aduce beneficii directe şi indirecte tuturor activităţilor de bază ale Grupului Electrica.

"Pornind de la declaraţia noastră strategică - "Promisiunea inovaţiei: Modelarea unui viitor sustenabil" - şi în linie cu strategia naţională, acest parteneriat reprezintă un pas semnificativ spre atingerea obiectivelor asumate. Totodată, ne oferă ocazia de a ne poziţiona ca un jucător important în tranziţia către un sistem energetic mai sustenabil şi mai eficient, atât la nivel local, cât şi regional, un deziderat la care ţinem foarte mult. Aşa cum am menţionat şi la momentul lansării strategiei noastre, unele dintre principalele obiective sunt diversificarea serviciilor oferite şi explorarea oportunităţilor de creştere regională pentru a ne consolida poziţia pe piaţă. Una dintre oportunităţi s-a concretizat prin parteneriatul cu EsyaSoft, care ne va permite să aducem o nouă dimensiune activităţii Grupului Electrica, pentru România şi pentru noi toţi", a declarat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica.

Capitalul social iniţial al societăţii nou înfiinţate va fi în valoare de 90.000 de lei, urmând ca cei doi acţionari să asigure ulterior finanţarea pentru dezvoltarea activităţii. Modalitatea de finanţare va fi reglementată printr-un acord între acţionari (Shareholders' Agreement - SHA), suma iniţială previzionată de către părţi fiind de 100 de milioane de euro, contribuţia celor doi acţionari fiind proporţională cu cota deţinută.

"Parteneriatul încheiat cu Electrica ne permite să aducem cele mai avansate tehnologii din domeniul energiei verzi în România şi să amplificăm angajamentul nostru pentru inovaţie şi sustenabilitate. Ne propunem să contribuim semnificativ la dezvoltarea unei infrastructuri energetice moderne şi eficiente, care va sprijini tranziţia către o economie verde şi va genera beneficii economice şi sociale pe termen lung. Suntem încrezători că această colaborare va aduce valoare adăugată ambelor părţi şi va consolida poziţia României ca jucător regional în sectorul energiei regenerabile", a declarat Bipin Chandra, CEO EsyaSoft Holding Ltd.

EsyaSoft Holding Ltd. este o filială a International Holding Company (IHC), Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, specializată în furnizarea de soluţii de modernizare şi automatizare a reţelei electrice prin tehnologii smartgrid, infrastructura avansată de contorizare, infrastructură de încărcare a vehiculelor electrice, stocarea energiei şi implicarea consumatorilor, reţea de comunicaţii, IT, IoT şi soluţii avansate de analiză şi inteligenţă artificială pentru utilităţi de energie, gaz şi apă.

EsyaSoft are birouri în peste 10 ţări, inclusiv în Emiratele Arabe Unite, India, Azerbaidjan, Ţările de Jos, Regatul Unit şi SUA, deservind peste 35 de companii globale de utilităţi.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice.

Grupul Electrica oferă servicii la aproximativ 3,9 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb