Preşedinta Elveţiei a declarat că împărtăşeşte multe dintre 'valorile liberale' expuse vineri, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, de vicepreşedintele american JD Vance şi a apreciat discursul acestuia drept 'o pledoarie pentru democraţia directă', contrar reacţiilor foarte critice ale mai multor lideri europeni, informează sâmbătă AFP.
Vance 'a vorbit despre valori care trebuie apărate şi pe care noi le împărtăşim, precum libertatea şi posibilitatea pentru populaţie de a se exprima. Aceasta a fost o pledoarie pentru democraţia directă. Se poate citi astfel' (discursul vicepreşedintelui SUA), a comentat Karin Keller-Sutter într-un interviu pentru publicaţia elveţiană Le Temps.
'El a afirmat de asemenea un principiu foarte liberal pe care eu îl împărtăşesc: nu trebuie doar să împărtăşeşti opiniile altora, ci trebuie de asemenea să lupţi pentru ca ei să şi le poată exprima', a continuat Keller-Sutter, ministru de finanţe care ocupă în prezent preşedinţia prin rotaţie a Confederaţiei Elveţiene pentru un an.
'Era important (ca Vance) să fie auzit în direct', a adăugat ea.
În intervenţia sa de joi de la Munchen, Vance a declarat între altele: 'În Regatul Unit şi în întreaga Europă, libertatea de exprimare este, mi-e teamă, în declin'. 'Declin' care, a afirmat el, 'îl îngrijorează' mai mult decât ameninţarea din partea 'Rusiei, Chinei sau unui alt actor extern'.
Dacă discursul vicepreşedintelui american a suscitat critici ferme din partea liderilor germani şi ai altor ţări europene, Karin Keller-Sutter, care a asistat la Conferinţă, dar nu s-a întâlnit cu membrii noii administraţii republicane, a subliniat că nu este ea cea care trebuie să 'emită judecăţi asupra Uniunii Europene sau SUA'.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 17:59)
In America, "DEMOCRATIA DIRECTA"a fost demonstrata la alegerile din 2020 cand Tramp a icercat castigarea alegerilor prin asaltul in mod fizic a Casei Albe.
Tot in mod "DEMOCRATIC" au fost emise decrtetele de anulare a anchetelor pentru cei care au actionat atunci.
In era actuala popiulatia votanta incearca toate variantele posibile in speranta unei vieti mai bune fara a mai analiza programele din campaniile electorale. E si foarte comp[licat in coditiile unor mijloace de "INFORMARE-DEZINFORMARE" atat de diversficate si sofisticate
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 19:05)
Aia a fost o inscenare, sa fim seriosi. Era plin de agenti FBI care instigau la violenta.
Si da, probabil alegerile alea au fost furate de democrati, in anumite state.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 19:06)
cam ca la mineriada. i-a chemat trump
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 18:24)
Sunt multi adepti ai trupei Trump in Europa,
care pana acum stateau in umbra,
din cauza cenzurii si cordonului sanitar in "stil Stalinist"
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 19:06)
Cine statea in umbra? Strigau din toate puterile in anii astia.
Poate da, nu elvetienii.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 20:14)
nici nu sunt in EU elvetienii.
extrema dreapta a luat avant cu inflatia cu pandemia cu razboiul din ucraina.
oamenii se simt speriati, isi pierd increderea in sistem si atunci aleg "lideri puternici".
istoria o stim , cu acesti lideri ce se dau salvatorii. putin trump, hitler samd. vom vedea.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 20:58)
Sorosistule, du-te si mananca faina de insecte. Acum va fi in toate produsele europene.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.02.2025, 23:48)
Dar ce vorbesti,frate,
Gyorgy Soros a "descoperit" cordonul sanitar politic,
prin care incearca sa scape de voturile populatiei,
incorect politic si needucati politic