Preşedintele Academiei a omagiat un mare revoluţionar

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 30 mai

Sursa foto: facebook/AcademiaRomana

Sursa foto: facebook/AcademiaRomana

English Version

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a vorbit despre personalitatea unui mare revoluţionar în cadrul sesiunii ştiinţifice "Bicentenarul naşterii lui Avram Iancu - Eroul, contemporanii, epoca", manifestare dedicată împlinirii a 200 de ani de la naşterea marelui patriot român din Transilvania. Potrivit lui Ioan-Aurel Pop: "Avram Iancu a pus o piatră de temelie a statului modern numit România, (...) a fost un fenomen al acestui popor, cum ştiţi cu toţii, pentru că la 24 de ani a devenit unul din conducătorii Revoluţiei Române de la 1848 şi strategul militar al Revoluţiei din Transilvania, iar la 25 de ani era Craiul Munţilor, era legendă. Un om de 25 de ani care a ajuns în minţile tuturor, în sufletele tuturor, reuşind să se impună şi să primească titlul de Crai al Munţilor". Preşedintele Academiei susţine că acesta a dorit să construiască "o lume nouă": "În spatele lui avea o lume pe care o cunoştea foarte bine, o lume care venea din iluminism din învăţătura Şcolii Ardelene. Învăţase la şcoală că istoria românilor începe odată cu fondarea Romei, după obsesia transilvănenilor legată de originea noastră romană, se înfruptase - mai ales la Cluj, unde ştiţi că a devenit avocat şi unde învăţase în ungureşte şi în latineşte - şi din ideile lui Johann Gottfried Herder, învăţase ce înseamnă «sufletul popoarelor». A scris, împreună cu încă vreo şapte intelectuali români tineri, revista de mână «Zorile» de la Liceul Academic sau Liceul Regesc din Cluj, în semi-secret. A primit titlul de avocat, nu i s-a permis să profeseze, pentru că provenea dintr-o familie de iobagi. A intrat la Tabla Regească (Tabula Regia Judiciara a fost cel mai înalt for de judecată al locuitorilor din Transilvania - n.r.), a aflat ideile revoluţiei, a fost alături de tinerii maghiari până în punctul când a venit UNIO, adică Uniunea forţată a Transilvaniei cu Ungaria, fără ca românii să fie întrebaţi. Acesta a fost punctul declanşator al Revoluţiei Române propriu-zise". Potrivit lui Ioan-Aurel Pop, Avram Iancu a avut: "un renume extraordinar în mijlocul ţăranilor încă din timpul vieţii, cum n-au avut nici episcopul Şaguna, nici episcopul Lemeni, nici conducătorii bătrâni ai revoluţiei, care erau ideologi, ca Simion Bărnuţiu, viitor profesor al Universităţii din Iaşi, chemat de Alexandru Cuza să predea acolo, a fost şi decan, a fost invitat să fie rector. Avram Iancu a fost omul forţei şi care a înţeles că venise momentul dreptului forţei. La sfârşitul vieţii şi a dat seama că, totuşi, forţa dreptului va domina lumea şi a cerut cu limbă de moarte ca românii să facă din averea lui o «facultate de drepturi», pentru că dreptul era de partea lui şi a poporului român. Şi a înţeles asta înainte ca preşedintele Wilson să decreteze «dreptul popoarelor la autodeterminare». Avram Iancu a fost un om între oameni, un om între popoare, le-a cunoscut, celor apropiate le-a vorbit limba şi a cunoscut şi cea mai importantă limbă de comunicare de până atunci, limba latină. Deci a fost un intelectual care şi-a ars energia vieţii până la 25 de ani. După 25 de ani rămâne simbolul şi doina «Pe Dealul Feleacului/ Trec carele Iancului»".

Sesiunea ştiinţifică se înscrie în seria de manifestări organizate de Academia Română în acest an dedicate activităţii revoluţionare a lui Avram Iancu, personalitate simbol a istoriei româneşti.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Avem multe academii si prea putini academicueni autentici.

    AOS trebuie sa dispara ca este un fake.  

    Acad Ioan Aurel Pop mai merge și pe la biblioteci? Care e cartea scrisă de el care îl definește?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb