Preşedintele Traian Băsescu va avea sâmbătă, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu alteţa sa regală Charles, prinţ de Wales.
Potrivit anunţului de presă transmis vineri de Administraţia Prezidenţială, primirea de către preşedintele Băsescu a Prinţului Charles este prevăzută să aibă loc sâmbătă de la ora 13.40, la Salonul Albastru al Palatului Cotroceni.
Prinţul Charles se află într-o vizită privată în România de marţi, iar pe parcursul şederii sale în ţara noastră a avut întâlniri cu sătenii din Valea Zălanului, un sat izolat din judeţul Covasna unde deţine un conac pe care l-a restaurant şi unde obişnuieşte de câţiva ani să vină pentru câteva zile de vacanţă.
Moştenitorul tronului Marii Britanii a vizitat de asemenea Biserica Sfântul Nicolae şi Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului.
Prinţul de Wales a sosit în România în cursul după-amiezii de marţi cu un avion privat care a aterizat pe aeroportul din Târgu Mureş.
Potrivit unor surse oficiale, moştenitorul tronului britanic va părăsi România în cursul zilei de sâmbătă.