Preşedintele Traian Băsescu va depune jurământul, luni, 21 decembrie, la ora 15,00, în faţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului, informează Agerpres.
Procedura de depunere a jurământului durează aproximativ o oră, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea. Deputatul a explicat: "Vor fi două proceduri luni: una de depunere a jurământului, care durează în jur de o oră, după care, la ora 17,00, şedinţa va continua cu procedura în care se prezintă raportul de validare a referendumului naţional, desfăşurat pe 22 noiembrie, şedinţa solemnă pentru aniversarea a 20 de ani de la Revoluţie şi votul pentru posturile rămase vacante în autorităţile şi instituţiile care se află în subordinea Parlamentului".
Valeriu Zgonea a adăugat că după prezentarea raportului de validare a referendumului, Parlamentul României este obligat prin Constituţie să constituie o comisie care să înceapă procedura de modificare a Legii fundamentale.
"Această comisie îşi va desfăşura activitatea până când documentul care va rezulta din activitatea acesteia va preciza care sunt modificările importante ce vor fi aduse Constituţiei, plecând de la procedura validării referendumului de către Curtea Constituţională, în urma votului pe care cetăţenii l-au dat pe 22 noiembrie", a încheiat Zgonea.