Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles

J.P.
Politică / 14 iunie 2021

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, la Bruxelles, la Summitul NATO, în cadrul căruia va susţine procesul de adaptare a Alianţei Nord-Atlantice la actualul context de securitate, astfel încât organizaţia să devină mai puternică politic şi militar, conform Agerpres.

În cadrul reuniunii la nivel înalt, organizată la Cartierul General al NATO din Bruxelles, liderii aliaţi vor decide asupra liniilor prioritare pe care se va fundamenta consolidarea rolului politic şi militar al Alianţei, precum şi de actor cu proiecţie la nivel global, ca rezultat al procesului de reflecţie strategică NATO 2030, a informat Administraţia Prezidenţială.

Pe agenda summit-ului se află şi decizia de declanşare a negocierilor privind un nou Concept Strategic al Alianţei, în contextul schimbărilor fundamentale ale mediului internaţional de securitate faţă de momentul adoptării, în 2010, a celui actual.

Reuniunea va prilejui, totodată, reafirmarea valorii esenţiale a relaţiei transatlantice pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în contextul primei participări a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la un summit NATO.

În acelaşi context, vor mai fi mai abordate teme actuale precum provocările de securitate din spaţiul euroatlantic, terorismul, ameninţările cibernetice şi cele generate de tehnologiile disruptive şi se vor stabili acţiunile pe care NATO trebuie să le întreprindă în continuare pentru a gestiona provocările şi ameninţările de acest tip la adresa securităţii euroatlantice.

În cadrul summitului, preşedintele Iohannis va reafirma importanţa organizaţiei pentru securitatea euroatlantică şi ordinea internaţională bazată pe norme, a precizat sursa citată.

Totodată, şeful statului "va pleda pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic aliat, în special în regiunea Mării Negre, evidenţiind rolul activ al ţării noastre de pilon de stabilitate şi furnizor de securitate".

Klaus Iohannis va susţine întărirea pe mai departe a relaţiei transatlantice, precum şi decizia de elaborare a unui nou Concept Strategic.

Preşedintele va reafirma angajamentul României de a contribui la efortul comun al NATO, atât în plan operaţional, cât şi în plan conceptual şi financiar, prin asigurarea, în continuare, a pragului minim de 2% din PIB pentru Apărare, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului va evidenţia şi "contribuţia concretă, strategică a României la eforturile aliate de consolidare a rezilienţei, inclusiv prin înfiinţarea recentă, la Bucureşti, a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă".

Klaus Iohannis va reitera, de asemenea, susţinerea ţării noastre pentru cooperarea cu partenerii, în special cu Uniunea Europeană, evidenţiind componentele pe care este fundamentat parteneriatul strategic dintre cele două organizaţii, precum şi complementaritatea dintre NATO şi UE.

În egală măsură, preşedintele se va referi la importanţa aprofundării cooperării NATO cu partenerii săi, cu precădere cei din Vecinătatea Estică.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. CHIAR ȚIE NU ȚIE RUȘINE. ȚI AI FĂCUT ABONAMENT SĂPTĂMÂNAL. TE PLIMBI PE BANII NOȘTRI. CIT ÎȚI MAI BAȚI JOC DE TARA ȘI DE POPORUL ASTA CARE LAI SUBJUGAT CU JUGUL TĂU HITLERIST, SATANIST. ACUM NU TE MAI FEREȘTI. PE FATA TE DUCI LA ORGIILE LOR ȘI LE SUGI PULELE LOR LUNGI ȘI GROASE W. C. UL PUBLIC AL GAY LOR DE LA BRUXELLES. ȚI AI LUAT PLICUL ȘI PLANUL DIABOLIC PE CARE ÎL AI CRIMINAL ULE ÎN SERIE, TRĂDĂTORUL E DE TARA, BAUTORUL E DE SINGE. MAI NOU ACUM TE AI REPROFILAT PE ATENTATE. ARAD ÎȚI SPUNE CEVA. SA VEDEM CE MAI PUI LA CALE CIND TE ÎNTORCI DE LA IUBIȚII TAI(GAY DE LA BRUXELLES) DE LA ORGIILE LOR. DAR BINE FETITO STEARPA CA NU TE INTERESEAZĂ MĂRIREA ALOCAȚIILOR LA NEVINOVĂȚIE COPII ȘI PENSIILE LA PENSIONARII. GUVERNUL TĂU CRIMINAL ÎN SERIE A ÎMPRUMUTAT TARA CU CE DOBINZII URIAȘE CA SA AI BANII TU DE DEPLASĂRII LA ORGIILE TALE. CE BINE O MAI DUCI TU ȘI MILIOANE DE COPII DIN CAUZA VOASTRĂ SE CULCA ȘI SE TREZESC FLAMANZI.

    Se duce bou si se intoarce....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb