Preşedintele Macron provoacă Rusia ca să acopere situaţia explozivă din Franţa

Preşedintele Emmanuel Macron a inaugurat recent centrul olimpic de nataţie şi a asistat la "performanţa" ruşinoasă a unui săritor, care a alunecat şi s-a "prăvălit" în bazin.

Mult mai ruşinoasă a fost "performanţa" financiară. Un articol din publicaţia The Spectator, semnat de un autor englez care locuieşte în Franţa de mulţi ani, arată că planul iniţial prevedea un cost de 70 de milioane de euro pentru centrul de nataţie. Costul final oficial a fost de 188 de milioane de euro şi se încadrează în tendinţa de decenii a cheltuielilor publice din Franţa.

Bugetul de stat înregistrează un deficit permanent din 1975, indiferent de performanţa economiei (vezi graficul 1).

După intrarea în zona euro, divergenţa dintre datoria publică a Franţei şi Produsul Intern Brut s-a accentuat semnificativ, indiferent de culoarea politică a preşedintelui, şi a devenit explozivă după criza financiară globală, dar mai ales după pandemie (vezi graficul 2).

Conform datelor de la Eurostat, ponderea datoriei publice a Franţei în PIB a ajuns la 111,9% în T3 2023, un grad de îndatorare care o plasează pe locul al treilea în zona euro, după Grecia (165,5%) şi Italia (140,6%).

Sub titlul "Complotul pentru răsturnarea lui Emmanuel Macron", autorul englez Gavin Mortimer mai scrie că în presa din Franţa au apărut nenumărate critici la adresa preşedintelui şi a modului în care guvernul a administrat finanţele publice.

Le Monde aminteşte că 80% dintre francezi consideră că serviciile publice s-au deteriorat semnificativ, în ciuda creşterii cheltuielilor publice cu 314 miliarde de euro din 2017.

Majorarea taxelor nu mai este posibilă, în condiţiile în care Franţa este deja cea mai taxată ţară din UE. Datele oficiale arată că raportul dintre taxe şi PIB este de 48,4%, în condiţiile în care media UE este de 40,3%.

Datele de la FMI, preluate de la autorităţile naţionale franceze, arată o pondere de 58,4% a cheltuielilor bugetare în PIB în 2022, în timp ce veniturile au avut o pondere de 53,5% (vezi graficul 3).

O ştire recentă din cotidianul financiar Les Echos arată că Ministerul de Finanţe al Franţei va majora ţinta de deficit pentru 2024 până la circa 5,1% din PIB, de la 4,4%, pe fondul "deteriorării rapide a finanţelor publice". Deficitul din 2023 a fost de 5,5% din PIB, semnificativ peste ţinta programată de 4,9%.

Les Echos subliniază că pentru atingere ţintei din 2024 sunt necesare noi reduceri ale cheltuielilor, de circa 10 miliarde de euro, după alte 10 miliarde anunţate în februarie.

Sunt luate în considerare şi îngheţarea unor cheltuieli guvernamentale, o posibilă creştere a taxei aplicate companiilor din sectorul energetic, precum şi îngheţarea unor cheltuieli sociale, mai ales în ceea ce priveşte asigurările de sănătate.

"După zeci de ani în care a cheltuit peste posibilităţile sale, Franţa trebuie să arate în următoarele săptămâni cum va evita o criză bugetară care îi pune în pericol ratingul de credit", scrie Reuters pe marginea ştirii din Les Echos.

"Macron a fost omul care ar fi trebuit să reabiliteze economia Franţei, dar după şapte ani a adus-o pe marginea prăpastiei", arată The Spectator.

Publicaţia britanică mai subliniază că partidele din opoziţie, în frunte cu Partidul Republican, pregătesc o moţiune de cenzură care să ducă la căderea guvernului.

O astfel de situaţie disperată cere, bineînţeles, o soluţie disperată şi nu orice fel de "soluţie", ci una de dimensiuni grandioase, demnă de o preşedinţie "Jupiteriană".

Cotidianul britanic The Telegraph încearcă să explice atitudinea belicoasă şi accesele ridicole de megalomanie ale preşedintelui francez prin faptul că "doreşte cu disperare să fie văzut ca o putere dominantă în Europa, pe fondul schimbării peisajului politic la nivel internaţional şi intern".

Macron a intenţionat să îşi revendice rolul de lider strategic european în ceea ce priveşte Ucraina, a declarat o sursă anonimă pentru The Telegraph, iar apoi a subliniat că "Ne aflăm în mijlocul unui adevărat duel franco-german. Macron este perfect conştient de lupta pentru putere cu Scholz".

Oare pe ce lume trăiesc aceşti "oameni" şi cum de nu îşi percep propria nimicnicie?

După cum arată The Telegraph, opinia prevalentă la Paris este că Berlinul a încălcat înţelegerea care stă la baza "motorului franco-german" al Europei, respectiv "Berlinul preia conducerea economică în Europa, în timp ce Parisul preia conducerea strategică".

Tensiunile franco-germane sunt evidenţiate şi de Gavin Mortimer într-un alt articol din The Spectator, unde afirmă că "germanofobia creşte în Franţa", iar atacurile politicienilor, mai ales ale celor din opoziţie, s-au intensificat.

Jordan Bardella, preşedintele Partidului Adunarea Naţională, a acuzat recent industria auto din Germania că exercită presiuni şi intimidează Uniunea Europeană pentru acceptarea unor acorduri comerciale internaţionale care îi defavorizează pe agricultorii francezi.

Criticile vin de la reprezentanţi ai întregului spectru politic, iar printre cele mai dure se află cele referitoare la politica energetică a guvernului de la Berlin, în special renunţarea la energia nucleară, cu efecte profund negative asupra pieţei energiei din Franţa.

Speranţe de îmbunătăţire a relaţiilor dintre cei doi piloni de bază ai UE şi ai zonei euro nu prea există, în condiţiile în care "Macron şi Scholz nu se suportă unul pe celălalt", după cum scrie ziaristul britanic în The Spectator.

Dincolo de toate aceste se află implacabila realitate economică, profund nefavorabilă atât Franţei cât şi Germaniei.

În cazul Germaniei este vorba despre dezindustrializarea accelerată determinată de politica energetică dezastruoasă a guvernului de la Berlin.

Pentru Franţa, nivelul actual al datoriei publice în raport cu performanţa economică arată că problema nu este doar scăderea ratingului de ţară, ci chiar falimentul.

Acesta reprezintă un eşec major pentru preşedintele Macron, care şi-a început primul mandat sub semnul unor speranţe date de pregătirea sa în domeniul financiar, speranţe care s-au dovedit goale de orice conţinut.

Cum inflaţia nu mai depinde de Banca Naţională a Franţei şi nici nu mai există "soluţia" deprecierii monedei, a mai rămas războiul pentru acoperirea incompetenţei şi iresponsabilităţii guvernamentale dintr-un pilon fundamental al Uniunii Europene şi al zonei euro.