PREŞEDINTELE PNL PROPUNE: Scăderea cu 5% a CAS pentru majorarea veniturilor salariale

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 februarie 2022

Scăderea cu 5% a CAS pentru majorarea veniturilor salariale

Veniturile salariale ar putea creşte în ţara noastră, dacă ar fi redusă cu 5% (de la 25% la 20%) contribuţia la asigurările sociale (CAS), fapt care ar aduce suplimentar 317 lei în buzunarele angajaţilor cu salariul mediu, a transmis, ieri, Florin Cîţu, preşedintele PNL, care a precizat că a pregătit această măsură ce putea să intre în vigoare de la 1 iulie 2022.

"Soluţii: 1. Reducerea contribuţiilor = salarii mai mari pentru toţi românii (nu doar cei angajaţi la stat). Pregătisem această măsură şi putea să intre în vigoare de la 1 iulie 2022.

2. Reducerea TVA = ajută BNR în lupta cu inflaţia şi ajută creşterea economică.(...)

Reducerea CAS de la 25% la 20% - aproximativ 317 lei în plus în buzunar pentru românii cu salariul mediu", a scris Florin Cîţu pe paginile oficiale pe care le are pe două reţele de socializare.

Liderul liberal nu a precizat dacă e vorba despre o iniţiativă a PNL sau a coaliţiei de guvernare sau e doar un exerciţiu teoretic, în condiţiile în care bugetul de pensii al statului înregistrează un deficit cronic, mai ales că o eventuală scădere a cotei CAS ar duce la creşterea deficitului la bugetul de pensii.

Mesajul preşedintelui PNL vine în contextul declaraţiilor ministrului Finanţelor Publice, Adrian Câciu, privind o impozitare a proprietăţii, începând de anul viitor. Ministrul Adrian Câciu şi-a nuanţat ulterior declaraţiile privind impozitarea proprietăţilor şi a precizat că el nu este adeptul supraimpozitării în această privinţă, referindu-se doar la o aşa numită "ajustare" în zona de reglementare comercială a unor activităţi de business.

Imediat după afirmaţiile lui Florin Cîţu, Gabriela Firea - Ministrul Familiei - a declarat într-o conferinţă de presă că propunerile înaintate de fostul prim-ministru au fost formulate iniţial de reprezentanţii PSD, dar atunci liderul PNL s-a opus.

"Eu, personal mi-aş fi dorit o mai bună comunicare între noi şi acceptarea soluţiilor cu care am venit. Din păcate, s-a ajuns, cum spune românul, tot la vorba noastră, pentru că chiar astăzi vedeam pe internet propuneri de scădere a TVA-ului, dar noi când am propus scăderea TVA-ului la energie partenerii noştri nu au fost de acord, acum se propune scăderea TVA la toate produsele. (...) Noi, când am propus scăderea CAS pentru construcţii, ni s-a spus că afectează Pilonul II. (...) Important este ca, atunci când specialiştii vin cu nişte soluţii, fie că sunt de la PSD, de la PNL, UDMR sau minorităţi, să le analizăm cu mai multă seriozitate şi să nu le respingem, a priori, doar pentru că au fost propuse de parteneri şi după câteva luni să ajungem la aceeaşi idee", a spus Gabriela Firea.

Ea a arătat că, dacă tot sunt împreună la guvernare, ar trebui să existe "o colaborare sinceră, onestă şi în care să nu îşi dispute maternitatea sau paternitatea unei soluţii".

Referitor la soluţiile propuse prin intermediul ministrului de finanţe de reprezentanţii actualei coaliţii de guvernare PSD-PNL-UDMR, Claudiu Năsui - vicepreşedintele USR - arată: "Pentru români nu sunt niciodată bani. Pentru sinecurile activului de partid şi pentru pensiile speciale, se găsesc mereu. Statul român trebuie să facă două lucruri pentru a trece peste această criză: să taie din cheltuieli, că are de unde, şi să reducă fiscalitatea pe muncă. Nu e normal ca statul să ia aproape jumătate din munca unui român, în fiecare lună. E nevoie urgentă de aplicarea măsurii Zero Taxe pe Salariul Minim, nu de aplicarea unor taxe noi".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb