Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte cu delegaţia FMI la Palatul Cotroceni

F. A.
Politică / 8 noiembrie 2012

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) este la această oră la Palatul Cotroceni, la o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, relatează sursele de presă. Reprezentanţii FMI s-au întâlnit în această dimineaţă şi cu oficialii Băncii Naţionale, iar ziua se va încheia cu o vizită la Ministerul Economiei şi la Ministerul de Finanţe.

Creşterea economiei ţării noastre va rămâne modestă în 2013, a precizat Erik de Vrijer, şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, la începutul întâlnirii.

"Vom verifica felul în care programul e implmentat. PIB va fi probabil la un nivel mediu în acest an şi ne aşteptăm să rămână la un nivel mediu şi pe viitor. Sperăm că situaţia în agricultură se va normaliza. Fondurile vin mai greu din cauza reformelor instituţionale care nu sunt aplicate aşa cum trebuie. Ne aşteptăm ca România să intre pe o pantă ascendentă şi să revină la nivelul la care ar trebui să fie în acest moment. Este lăudabil că deficitul e în limitele prevăzute. Sperăm că toate ţintele vor fi atinse şi că finalul acestui an şi anul viitor se vor derula într-un climat de cooperare cu Guvernul României.", a spus Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în ţara noastră.

"Pe baza discuţiilor pe care le-am avut, sperăm ca atunci când ne vom întoarce anul viitor să putem discuta progresele făcute", a mai spus Erik de Vrijer.

"Lucrurile pe acest an nu mai pot fi schimbate. Am trimis viziunea despre dezvoltarea economiei până în 2020. Reacţia Comisiei a fost neplăcută şi cred că împreună cu FMi şi Banca Mondială putem să face o strategie prin care să garantăm creşterea economică în România", a replicat Traian Băsescu.

"Suntem o ţară cu un nivel acceptabil al datoriilor. Problema este că nu am descoperit cheia garantării creşterii economice", a mai spus preşedintele Băsescu.

Preşedintele ţării a mai spus că investiţiile sunt blocate de demagogia politică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb