Preţul complicităţii

După cutremurul alegerilor prezidenţiale, liderii partidelor care au ieşit în pierdere au căutat o soluţie pentru a rămâne la putere. Cu orice preţ. Chiar şi cu preţul insultării milioanelor de oameni din ţară şi din străinătate care au votat pentru o schimbare. Şi nu le-a fost greu. Klaus Iohannis era şi el dispus să facă un compromis, fie el şi major pentru a se mai agăţa de scaun. Iar instrumentul loviturii de stat, care este şi paratrăsnetul, a fost CCR. Şi iată, acum avem aceeaşi Mărie cu aceeaşi pălărie. Dar şi cu un preţ imens.

Foarte pe scurt, românilor le-au fost anulate voturile, fiind anulată cu această ocazie şi democraţia, iar în final se vor alege cu acelaşi premier, cu aproape aceeaşi guvernanţi, cu un preşedinte în prelungiri, cu îngheţarea salariilor şi pensiilor şi cu aducerea în România a Fondului Monetar Internaţional, care ne va obliga să vindem pe nimic şi puţinele active care ne-au mai rămas.

După ce a declarat categoric că a învăţat lecţia pe care iau dat-o cetăţenii, încasând, conform expresiei, o palmă politică, Marcel Ciolacu a declarat ritos că demisionează din poziţia de preşedinte PSD, la pachet cu toată echipa de conducere şi că nu va mai candida la prezidenţiale. După ce s-a izmenit în acest fel, s-a autoreevaluat şi a rămas pe poziţii. Apoi, a anunţat că nu mai participă la formarea noului guvern şi trece în opoziţie. Desigur, o opoziţie constructivă. Şi-a încălcat şi acest angajament. Şi iată, revine la butoane, urmând să fie desemnat candidat de premier de Klaus Iohannis, care şi-a văzut sacii în căruţă şi a intrat în prelungiri. Desigur, după ce a negociat şi a împins săgeţile în noul guvern şi a reuşit să-i menţină la butoane pe miniştrii care i-au fost loiali. Dacă avem acelaşi premier, aceleaşi partide care participă la guvernare şi cu câteva excepţii, aceeaşi echipă la vârful executivului înseamnă că "marea lecţie" dată sub formă de palmă de electorat s-a concretizat printr-o mică remaniere a guvernului existent.

În ceea ce priveşte prezidenţialele, se înregistrează însă schimbări majore. Aproape toţi cei care au candidat şi au fost sancţionaţi de electorat s-au retras în tranşee. În frunte cu Marcel Ciolacu. Până şi Kelemen Hunor renunţă să mai candideze, astfel încât liderii coaliţiei politice au semnat un document oficial prin care îl desemnează pe Crin Antonescu drept candidat comun al coaliţiei politice pentru Cotroceni. Un candidat de sacrificiu, ieşit după 10 ani din tranşeele de la Bruxelles. Voturile suveraniştilor se vor duce către Călin Georgescu, iar dacă acesta va fi împiedicat în mod abuziv să candideze, către George Simion, care este pregătit să preia ştafeta. Asta se va întâmpla în situaţia în care Diana Şoşoacă nu va intra din nou în cursă. Probabil însă că voturile suveraniştilor nu vor fi fragmentate. Alta este însă situaţia în ceea ce priveşte partidele anti Georgescu. Acestea vor avea un candidat în persoana lui Crin Antonescu, susţinut de coaliţia aflată la guvernare şi un alt candidat deja anunţat în persoana lui Nicuşor Dan. Nu este deloc exclus însă, ca şi Elena Lasconi să candideze în speranţa că va obţine din ţară şi din străinătate un rezultat cel puţin la fel de bun ca cel din primul tur, care a fost anulat. Date fiind aceste circumstanţe, misiunea lui Crin Antonescu este pe cât de dificilă, pe atât de riscantă. Dacă va câştiga, în final, Călin Georgescu, atunci şi sub acest aspect vom avea aceeaşi Mărie cu aceeaşi pălărie. Cu observaţia, cu care de altfel şi închei această analiză, că prin lovitura de stat aplicată românilor, pierderile vor fi imense şi vor fi resimţite în fiecare familie.