Preţul plătit fermierului în schimbul unei carcase de porc este de minim de 3 lei/kg. Preţurile variază între 300,41 şi 460,87 lei suta de kilograme (3 - 4,6 lei/kg), în funcţie de categoria clasificată, potrivit datelor provizorii furnizate de Comisia de Clasificare a Carcaselor de Porcine, Bovine şi Ovine (CCCPBO).
Conform CCCPBO, în perioada 28 mai - 3 iunie anul curent, preţul mediu al unei carcase de porc din clasa E a fost de 460,87 lei/100 kg, pentru clasa U - 421,40 lei/100 kg, pentru clasa R - 383,70 lei/100 kg, pentru clasa O - 341,99 lei/100 kg, iar pentru clasa P - 300,41 lei/100 kg. Numărul total de carcase de porc înregistrat în perioada de referinţă a fost, conform sursei citate, de 36.475 cu 4.179 de carcase mai puţin comparativ cu săptămâna anterioară. Din acest total, o proporţie de 55,82% (20.362 carcase) a fost reprezentată de produsele din clasa E; 36,38% (13.270 carcase) au fost produsele din clasa U; 6,34% (2.313 carcase) provin din clasa R; 1,14% (414 carcase) - din clasa O şi 0,32% (116 de carcase) - din clasa P. Din totalul carcaselor de porcine, un procent de 54,7 îl reprezintă carnea macră.
CARNE DE PORC
Efectivele de animale la 31 decembrie 2006: 5.175 mii capete
Producţia marfă totală la 31 decembrie 2006: 638,4 mii tone
Efectivele de animale la 31 decembrie 2005: 4.853 mii capete
Producţia marfă totală la 31 decembrie 2005: 605,2 mii tone
sursa: MAPDR