Preţul petrolului - aşteptat să aibă cea mai rapidă creştere din ultimii 30 de ani

A.V.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 1 martie 2021

Grafică de MAKE

Grafică de MAKE

Bancile de investiţii estimează 100 de dolari barilul, în 2022

Bank of America, Socar Trading şi Energy Aspects au cele mai ridicate estimări legate de cotaţia ţiţeiului Brent, în următorii doi ani

Băncile de investiţii şi traderii de ţiţei anticipează creşterea preţurilor de pe piaţa internaţională de profil în următorii doi ani, es­timările în materie arătând chiar o cotaţie a ţiţeiului european de tip Brent de 100 de dolari pe baril, în condiţiile în care scade producţia din SUA, pe fondul îngheţului produs la începutul acestei luni în Texas. Conform oilprice.com, declinul producţiei a fost mai mare decât cel provocat de pandemia de coronavirus, anul trecut, iar analiştii anticipează că va dura ceva timp până se va redresa, dacă acest lucru se va întâmpla vreodată.

Actualele previziuni vin după ce, anul trecut, revizuirile în creştere referitoare la evoluţia cotaţiei petrolului erau lansate cu prudenţă. Atunci, unele bănci estimau că preţul mediu al ţiţeiului Brent va ajunge la 65 de dolari pe baril anul acesta, ceea ce, în urmă cu numai câteva luni, păreau nişte prognoze destul de optimiste, având în vedere lansarea greoaie a vaccinurilor împotriva Covid-19, excedentul de petrol de pe piaţă şi apariţia de noi tulpini de coronavirus în diferite părţi ale lumii.

În ultima vreme, cererea de petrol şi-a revenit constant pe unele pieţe cheie, mai ales în China, iar această recuperare a compensat în mare măsură cererea slabă provenită de la alţi mari consumatori, cum sunt Statele Unite, ceea ce a contribuit la creşterea preţurilor.

Potrivit sursei citate, şi stimulentele guvernamentale acordate în economiile din întreaga lume ca răspuns la criza generată de coronavirus au început să stimuleze piaţa petrolului. Trilioane de dolari au ajuns în companii şi gospodării, în speranţa că acest lucru va ajuta la repunerea mai devreme a PIB-ului pe calea creşterii. În SUA, analiştii şi-au revizuit în urcare prognozele pentru cotaţiile petrolului după propunerea lansată de preşedintele democrat Joe Biden privind lansarea unui pachet de stimulente de 1,9 trilioane de dolari. Pachetul este încă în dezbaterea parlamentarilor şi s-ar putea, în cele din urmă, să aibă o valoare mai mică decât cea propusă iniţial.

Însă, băncile, Federal Reserve (banca centrală a SUA) şi Departamentul Trezoreriei se aşteaptă la o redresare economică rapidă datorită acestui nou pachet de stimulente, care va include, în mod cert, o revenire a cererii de petrol pe măsură ce americanii vor începe să călătorească mai mult.

În acelaşi timp, stocurile mondiale de petrol sunt în scădere, strategiile grupului OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol plus partenerii săi din afara cartelului) privind reducerea producţiei dând rezultate.

În acest context, la începutul săptămânii trecute, Bank of America, compania petrolieră Socar Trading şi firma de consultanţă Energy Aspects au estimat că preţul petrolului Brent ar putea creşte la 100 de dolari barilul în următorii doi ani.

Potrivit Socar Trading - companie petrolieră de stat din Azerbaidjan -, preţurile sunt în creştere în baza reechilibrării fundamentelor pieţei, iar până în vară, cotaţia ţiţeiului Brent ar putea atinge 80 de dolari pe baril. "Întrucât aprovizionarea rămâne limitată, preţul ar putea urca şi mai mult, până la 100 de dolari pe baril", a declarat pentru Bloomberg directorul de trading al companiei, Hayal Ahmadzada.

Amrita Sen, specialist al Energy Aspects, consideră că stimulentele economice sunt motivul principal pentru avansul preconizat al cotaţiilor petroliere. Domnia sa a afirmat, conform Bloomberg Surveillance: "Am anticipat întotdeauna un preţ de peste 80 de dolari pentru barilul de petrol în 2022. Poate că acum preconiez 100 de dolari, având în vedere cât de multă lichiditate există în sistem. Nu aş exclude o asemenea evoluţie".

Piaţa este atentă, însă, la ce strategie viitoare va avea OPEC+, mai ales că o revenire consistentă a cererii încă nu s-a concretizat în afara unor pieţe, printre care cea a Chinei.

Conform aşteptărilor, este posibil ca, din luna aprilie, grupul OPEC+ să pompeze cu 1,5 milioane de barili pe zi mai mult decât extrage acum, ceea ce ar putea pune presiune anul acesta pe cotaţiile ţiţeiului. În schimb, de anul viitor, efectele lipsei de investiţii în producţia de petrol vor deveni evidente şi vor genera creşterea preţurilor, conform analiştilor.

Bank Of America se aşteaptă la cea mai rapidă creştere a preţului petrolului din ultimii 30 de ani

Preţurile petrolului vor avea, în următorii trei ani, cea mai rapidă creştere din ultimii 30 de ani, conform Bank of America, care prognozează o revenire a cotaţiilor pe un teritoriu format din trei cifre.

Chiar dacă banca estimează că, în următorii cinci ani, preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi cuprins între 50 şi 70 dolari pe baril, aceasta vede un potenţial de creştere a cotaţiei la peste 100 de dolari/baril în anii următori, în baza îmbunătăţirii fundamentelor pieţei şi a stimulentelor fiscale.

Conform băncii, OPEC+ ar putea decide să majoreze producţia acum, când preţul petrolului Brent este de peste 60 de dolari/baril, dar o revenire lentă a producţiei de şist din SUA pe pieţele internaţionale ar putea determina, totuşi, o prelungire a acordului de reducere a producţiei în vederea menţinerii cotaţiilor la un nivel ridicat.

"Credem că o creştere mai lentă a producţiei de şist şi stabilitatea preţurilor petrolului vor necesita, probabil, continuarea gestionării pieţei de către OPEC+ după aprilie 2022", conform analiştilor băncii.

OPEC+ se reuneşte săptămâna aceasta, în 4 martie, într-o conferinţă video pentru discuţii despre progresul acordului său privind producţia.

Băncile estimează un preţ mediu de 70-75 dolari barilul de petrol Brent în lunile viitoare

Chiar dacă vede potenţialul atingerii cotaţiei de 100 de dolari barilul în viitor, Bank of America anticipează un preţ al ţiţeiului Brent de 70 de dolari/baril în trimestrul al doilea din 2021, respectiv o medie de 60 de dolari pe întregul an, ceea ce reprezintă o estimare majorată cu 10 dolari/baril.

Şi Morgan Stanley vede cotaţia petrolului Brent la 70 de dolari anul acesta, în trimestrul al treilea, iar Goldman Sachs - la 75 de dolari barilul.

Conform Bloomberg, şi poziţiile speculative de pe piaţa options arată pariuri în creştere pe pentru un nivel de 100 de dolari pe barilul de petrol Brent în decembrie 2022.

Săptămâna trecută, cotaţia petrolului Brent a urcat până la cel mai ridicat nivel al ultimelor 13 luni. În a doua parte a zilei de vineri, barilul de petrol Brent cu livrare în aprilie trecea de 66 de dolari la ICE Futures Europe, în scădere cu circa 1% faţă de sesiunea anterioară.

Adrian Volintiru, expert în exploatarea hidrocarburilor: "Creşterile din sectorul petrolului vor majora preţul gazelor, iar reacţia pe piaţa noastră va fi imediată"

Preţul petrolului - aşteptat să aibă cea mai rapidă creştere din ultimii 30 de ani

Ceea ce se anunţă nu este deloc îmbucurător, avertizează Adrian Volintiru, specialist în exploatarea hidrocarburilor. Domnia sa estimează că preţul petrolului va creşte simţitor, ceea ce se va vedea în preţul gazelor, după care, în urma pandemiei, vom asista la o criză economică profundă. Adrian Volintiru ne-a precizat: "Nu văd deloc bine lucrurile. Înţeleg că preţul petrolului se apropie de cea mai mare creştere de după 1970, ceea ce se vede şi pe burse. Vor creşte preţurile în segmentul mijloacelor de transport, vor creşte preţurile produselor, este o reacţie în lanţ, iar această reacţie va fi imediată şi pe piaţa noastră. Ea nu va întârzia să apară, întrucât piaţa românescă se mişcă după bursele europene şi jucătorii din industrie se aliniază imediat la trendul crescător. Comparativ cu izbucnirea unei crize economice, care la noi se întâmplă la un anumit interval faţă de ţările unde a apărut prima dată, când vorbim despre creşteri ale preţurilor petrolului şi gazelor, acestea se resimt imediat şi în piaţa noastră. Probabil că este vorba despre ultimul asalt al combustibililor fosili".

În opinia domnului Volintiru, mai pot interveni modificări legislative care să controleze piaţa, aşa cum s-a mai întâmplat şi în anii trecuţi, dar, în condiţii normale, preţul nu poate fi ţinut pe loc.

Răzvan Nicolescu, Deloitte România: "Suntem într-o bulă, parţial speculativă"

Preţul petrolului - aşteptat să aibă cea mai rapidă creştere din ultimii 30 de ani

Avansul cotaţiilor ţiţeiului nu este benefic pentru industria de profil, conform domnului Răzvan Nicolescu, fost ministru delegat al Energiei, actual Executive Lead Advisor Deloitte România, care ne-a declarat: "Eu cred că suntem într-o bulă, parţial speculativă. Astfel de creşteri rapide şi mari nu fac bine sectorului, accelerând apariţia energiilor alternative".

La finele anului trecut, grupul Deloitte preconiza că cererea de petrol se va redresa până la finele lui 2021, pe măsură ce campaniile de vaccinare împotriva Covid se vor desfăşura cu succes. La momentul respectiv, compania preconiza, pentru anul curent, un preţ mediu al ţiţeiului de tip Brent de 50 de dolari/baril, iar pentru 2022, de circa 58 de dolari barilul. Abia pentru 2023, Deloitte anticipează un preţ care trece de 60 de dolari barilul, respectiv 64 de dolari.

Laurian Lungu, CPAG: "Previziunile pe preţul petrolului - un scenariu şi atât"

Preţul petrolului - aşteptat să aibă cea mai rapidă creştere din ultimii 30 de ani

Toate băncile de investiţii (n.r. precum Bank of America) au astfel de previziuni, nişte interese câteodată în a veni cu astfel de scenarii, este de părere domnul Laurian Lungu, co-fondator al think-thank-ului Consilium Policy Advisors Group (CPAG), care subliniază: "Am văzut şi acum câţiva ani estimări pentru preţul petrolului la 200 de dolari/baril. Este un scenariu şi atât. Există, sigur, argumente pro şi contra: în această tranziţie energetică care diminuează producţia de petrol te poţi aştepta că nu vor mai fi rezerve aşa multe şi, sigur, preţul va creşte. Pe de altă parte, o creştere a preţului atât de rapidă ar putea strangula creşterea economică. Preţul în general revine la o anumită valoare de echilibru pe termen lung. (...) Toate preţurile care intră în procesul de producţie, materiile prime, fie că se numesc cupru, nichel, aluminiu etc., toate s-au dus în sus. Şi preţurile produselor din agricultură au crescut foarte mult".

În opinia sa, un preţ de 60-70 de dolari/baril este preferabil pentru marii producători de petrol ca medie pe termen lung.

Laurian Lungu spune: "Acum doi ani de zile acesta era un preţ pe care oficialii Arabiei Saudite îl considerau drept sustenabil: să susţină atât creşterea economică, cât şi bugetele lor. Cam acolo se gândeau ei, acum poate calculele sunt diferite pentru că la acest preţ vine şi sectorul american de şist, adică şi producătorii americani intră pe profit. E greu de spus unde este echilibrul din piaţă. Cert este că în termen reali, preţul petrolului a fost, până acum câteva luni, la minimul ultimelor trei decenii şi avea de unde să sară".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Bancile de investiţii estimează 100 de dolari barilul, în 2022 => este prea optimist si evident eronat.

    Ganditi-va ca in primele 9-12 luni dupa finalizarea pandemiei (sau asa-zisei pandemii) o sa apare impactul economic (popular numit " criza" ) - probabil prin 2022.  

    Atunci de unde Doamne pretul de 100 $/bbl? Ca sa constituie un soc si mai inalt pe cerere? :)  

    Inca o idee de adaugat: un astfel de pret e explicabil doar daca oferta de petrol pur si simplu pica in cap - si acest lucru e valid doar daca tot Orientul Mijlociu ia foc militar vorbind (deci extractiile se reduc sau se opresc, inclusiv traficul comercial de petrol in zona Ormuz).  

    Doar atunci am putea vorbi de valori de aprox. 100$/bbl. Dar socul pe oferta s-ar transfera finalmente intr-un soc pe cerere.  

    Si.... cine are nevoie de soc pe cerere ... cand abia depasim o criza (2022-2023) ? :)  

    Una peste alta , traducand ce zic paparudele astea de la bofa, socar si energy aspects ..inseamna ca dolarul o sa ajunga hartie de sters ....undeva. Asta inseamna. In termeni cantitativi, inseamna DXY la valori gen 74-77. Care stie ce am zis aici, intelege ce inseamna in termeni de eur/usd.  

    Personal nu sunt de acord cu aceasta previziune. Diferenta e ca nu sunt de acord, intelegand ca are sanse mari sa se intample. Dar nu sunt de acord. Pe relatia oferta-cerere , in anul de " pansare" economica post- criza covid nu avem nevoie de asemenea preturi ...ar fi expresia unor multiple lovituri de pumn stanga-dreapta , toti pumnii trasi in moaca consumatorului.  

    Inca o data intreb: cine are nevoie de un sentiment de neincredere al consumatorului in anul revenirii economice (2022) post-covid?  

    Cred ca nimeni.

    1. " Ganditi-va ca in primele 9-12 luni dupa finalizarea pandemiei (sau asa-zisei pandemii) o sa aparA impactul economic (popular numit " criza" ) - probabil prin 2022. "

      vorbesc ca o cizma.

      asa se intampla dupa 12 ore de munca ...mai scriu cu picioarele si ma doare si capul.  

      vedeti ca acel imposibil si magic - (minus) 47$/baril wti crude oil de la inceputul 2020 a fost minimul absolut si o noua piata bull multi-decade a inceput din acel punct.

      petrolul e bull medium si long term, nu bear. 

      totusi nu as miza pe 100$/baril asa curand, chiar anul viitor. Ar fi toxic.  

      ... vali, astia tin cu rusii ... imagineazati numai america in conflict cu iranul ... si antifa desfintand politia pe acasa ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb