Preţul tonei de cacao a atins un nou record

A.B.
Miscellanea / 16 decembrie 2024

Preţul tonei de cacao a atins un nou record

Cotaţiile futures la cacao au atins luni un nou maxim istoric la bursa de la New York, pe măsură ce piaţa se confruntă cu îngrijorări persistente privind nivelul aprovizionării, ceea ce creşte probabilitatea ca preţurile, şi aşa ridicate, care îi afectează deja pe producătorii de ciocolată şi consumatori, să se majoreze, transmite Bloomberg.

Cel mai tranzacţionat contract a crescut luni cu 4,1%, până la 11.768 de dolari pe tona de boabe de cacao. De la începutul anului şi până în prezent cotaţiile futures la cacao s-au dublat, ceea ce i-a forţat pe producătorii de dulciuri, precum Hershey Co., să majoreze preţurile.

Preţurile la boabele de cacao au crescut la începutul anului, după ce recoltele slabe din Africa de Vest, cea mai importantă regiune producătoare, au aruncat lumea în al treilea an consecutiv cu deficit de aprovizionare. Chiar dacă ulterior preţurile şi-au mai revenit, în ultimele luni au început din nou să crească, în contextul în care evoluţiile meteo nefavorabile ameninţă fermele din Africa de Vest, reducând şansele ca stocurile mondiale, şi aşa reduse, să fie refăcute, scrie Bloomberg.

Problemele în aprovizionarea cu cacao au fost agravate de problemele mai vechi din industrie, printre care se numără dăunătorii care atacă arborii de cacao şi preţurile mici pe care le primesc fermierii pentru boabele lor. La acestea se adaugă şi faptul că arborii de cacao recent plantaţi au nevoie de câţiva ani înainte de ajunge la maturitate şi a da rod, ceea ce amână momentul în care ar putea avea loc o revenire semnificativă a producţiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb