Preţurile futures au revenit pe plus

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2008

După sincopa de luni, preţurile futures şi-au reluat marţi creşterile, iar lichiditatea înregistrată a crescut. Au fost încheiate aproape 25.000 contracte futures şi options din 2919 tranzacţii cu o valoare de 84 milioane le lei. Numărul poziţii futures a rămas relativ constat, situându-se pes­te 50.400. În opinia lui Bogdan Ungureanu, broker la Interdealer Capital, "volatilitatea din ultimele zile nu a mai atins amplitudinea cu care ne obişnuise, semn că piaţa per ansamblu aşteaptă o direcţie, idee confirmată şi de nivelul poziţiilor deschise mai ales pe cele două vedete ale pieţei DESIF 2 şi 5". Chiar şi în aceste condiţii nivelul de volatilitate a fost unul mulţumitor pentru speculatorii intra-day care au acţionat în consecinţă.

Cele 12.479 contracte realizate pe DESIF 2 au reprezentat maximul de lichiditate al zilei raportat la un singur produs. Pentru scadenţa martie, cea mai lichidă, DESIF 2 au fost cotate la 2,995 lei/acţiune, în creştere cu 10,7 bani. DESIF 2 iunie au fost cotate la 3,1 lei/titlu, în creştere cu 10,25 bani. Tot pe creştere au închis şi DESIF 2 septembrie, plusul de 7,56 bani ducând valoarea acestora la 3,2749 lei.

Şi DESIF 5 s-au dovedit la fel de apreciate de către investitorii din piaţă care au încheiat 12.163 contracte de acest tip. Pentru scadenţa scurtă DESIF 5 au fost cotate la 3,799 lei/acţiune, în creştere cu 12,4 bani. Pentru vara anului curent s-a contabilizat o creştere de 11,28 bani, preţul ajungând la 3,923 lei/acţiune, iar pentru septembrie o apreciere de 8 bani care a conturat un preţ de 4,165 lei/acţiune. Din nou s-au înregistrat tranzacţii şi pentru scadenţa cea mai îndepărtată, DESIF 5 decembrie fiind evaluate la 4,2162 lei/acţiune, în urcare cu 9,4 bani. Raportat la preţuri, sursa citată consideră că valorile atinse în acest început de lună sunt foarte mici şi se află la acest nivel numai datorită conjuncturii internaţionale". În plus, Ungureanu crede că "în piaţa autohtonă de capital nu sunt justificate comportamentele haotice ale investitorilor, iar amplificarea crizei internaţionale de către media a contribuit şi ea la acestea".

Locul trei în ierarhia şedinţei a aparţinut segmentului derivatelor valutare, prin intermediul raportului RON/EURO care a atras 138 contracte. Moneda unică s-a depreciat cu 1,06 bani pentru martie şi cu 3,1 bani pentru septembrie, fiind cotată la 3,74 şi 3,755 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb