PREVIZIUNI ERSTE BANK PENTRU 2007: Bursele din Europa Centrală vor avea rezultate mai bune decât cele din Vest

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 aprilie 2007

Bursele din Europa Centrală vor avea rezultate mai bune decât cele din Vest

Acţiunile de pe piaţa poloneză au cele mai bune perspective de creştere

Acţiunile listate pe pieţele din Europa Centrală vor înregistra, anul acesta, evoluţii superioare celor din vestul continentului, datorită creşterii economice rapide din regiune, notează un studiu realizat de "Erste Bank" AG din Aus­tria. Conform acestuia, performanţele burselor central-europene vor fi superioare celor vest-europene pentru al şaptelea an consecutiv.

Henning Esskuchen, co- preşedinte al departamentului de cercetare pentru Europa Centrală şi de Est din cadrul "Erste Bank", a declarat că indicele NTX care cuprinde 30 de companii de pe pieţele europene în curs de formare ar putea urca cu 10-15% în 2007, iar Polonia ar avea cele mai bune perspective de creştere.

Experţii "Erste Bank" consideră că "Toora Poland" SA, producător polonez de componente auto, "Unipetrol" AS, cea mai mare companie petrolieră din Cehia, şi "Verbund", cel mai mare producător de utilităţi din Austria, vor consemna cele mai importante evoluţii anul acesta.

Economiile din Europa Centrală şi de Est vor avea, probabil, o expansiune medie de 5,2% în 2007, potrivit estimărilor "Erste Bank". Este vorba despre ţări precum Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. În schimb, Comisia Europeană anticipează pentru ţările din zona euro o creştere a PIB de numai 2,4%.

Specialiştii "Erste Bank" spun că economiile din majoritatea statelor ex-comuniste vor avea, vreme de mai mulţi ani, creşteri mai rapide anul acesta decât partenerii lor din UE, datorită sporirii productivităţii şi a cererii interne.

Potrivit lui Henning Esskuchen, Ungaria este piaţa cu cel mai mare risc din regiune. Indicele BUX al Budapest Stock Exchange, care a pierdut 5,7% în 2007, ar putea scădea în continuare din cauză că guvernul maghiar încearcă să reducă deficitul bugetar prin majorarea taxelor. Astfel, spune Esskuchen, investitorii ar trebui să fie "selectivi" în alegerea pieţei din Ungaria şi să caute oportunităţi de redresare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb