Prima rectificare bugetară, în criză

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 aprilie 2009

Ca să creştem veniturile în criză, ministrul Finanţelor, domnul Gheorghe Pogea, introduce noi impozite

Ca să creştem veniturile în criză, ministrul Finanţelor, domnul Gheorghe Pogea, introduce noi impozite

Impozitul forfetar introdus de Guvern prin Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă de rectificare bugetară, va fi introdus începând cu data de 1 mai şi presupune că, începând cu acest an, firmele din anumite domenii stabilite plătesc impozit statului indiferent dacă fac sau nu profit.

În urma discuţiilor pe tema rectificării bugetare de ieri, dintre reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi cei ai mediului de afaceri, cei din urmă au înaintat o serie de propuneri către Guvern care urmează a fi hotărâte de acesta şi publicate în Monitorul Oficial în perioada următoare.

Una dintre acestea prevede scutirea de la plata impozitului forfetar pentru firmele care au o cifră de afaceri anuală de până la 15.000 euro. Ei au mai solicitat reprezentanţilor Finanţelor ca firmele care au o cifră de afaceri cuprinsă între 15.000 şi 30.000 de euro să plătească 1.000 de euro, între 30.000 şi 100.000 euro - 1.500 de euro. Acele companii care au o cifră de afaceri cuprinsă între un milion şi 30 de milioane de euro ar urma să plătească, potrivit propunerii, cel puţin 10.000 de euro la stat, iar fiirmele cu afaceri de peste 30 milioane euro - 15.000 euro, indiferent dacă au sau nu profit. Impozitul diferenţiat ar urma să se aplice doar acelor frme ce au înregistrat pierderi în ultimii doi ani, potrivit propunerii oamenilor de afaceri.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, în acest an, firmele vor plăti minim 4.333 lei, iar din 2010 impozitul forfetar anual ar urma să fie de 6.500 lei. Mai exact, pentru acest an, Finanţele au stabilit ca, pentru perioada 1 mai - 30 iunie, firmele să plătească cel puţin 1.083 lei, iar pentru trimestrele al treilea şi al patrulea, impozitul forfetar să fie de 1.625 lei pentru fiecare trimestru.

Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

Firmele în cauză al căror impozit pe profit este mai mic decât 0,5% din veniturile înregistrate, sunt obligate la plata unui impozit de 0,5% aplicat asupra veniturilor înregistrate, dar nu mai puţin de 6.500 lei anual, potrivit Ordonanţei de Urgenţă cu privire la rectificarea bugetară. Activităţile care intră sub incidenţa acestei hotărâri sunt: tranzactii imobiliare, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigaţii şi protecţie, din comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, comerţ cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, hoteluri, restaurante, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, activităţi juridice şi de contabilitate, industria alimentară, fabricarea băuturilor, activităţi de management şi de consultanţă în management, activităţi ale agenţiilor turistice şi a tour-operatorilor, activităţi sportive, recreative şi distractive, transporturi rutiere.

Executivul a mai decis ca amortizarea aferentă autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale firmelor să fie deductibilă limitat, la cel mult un singur autoturism pentru fiecare persoană fizică cu astfel de atribuţii.

De asemenea, rectificarea mai prevede limitarea dreptului de deducere al taxei la 30% pentru cheltuielile cu serviciile legate de vehiculele rutiere motorizate prevăzute în ordonanţă, inclusiv cheltuielile de modificare, reparare sau întreţinere, chiria sau rata de leasing operaţional.

Guvernul a decis reducerea cheltuielilor publice prin reducerea personalului din sectorul bugetar. Astfel, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen, a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice, excepţie făcând cazurile temeinic justificate, prin care se pot aproba ocuparea unui procent de maximum 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta şi numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

Autorităţilor şi instituţiilor publice li se interzice achiziţionarea de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică. Achiziţiile publice aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor definitiva pe baza prevederilor legale în vigoare la data iniţierii procedurilor respective, numai în condiţiile în care autoritatea contractantă a transmis deja, până la acea dată, spre publicare, anunţul sau invitaţia de participare.

Măsuri de reducerea cheltuielilor

La nivelul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, Guvernul a decis că specialiştii pregătiţi în managementul de proiect cu finanţare internaţională beneficiază de salarii de bază corespunzătoare funcţiilor în care sunt încadraţi şi de o majorare cu până la 75% a salariilor de bază, în funcţie de îndeplinirea criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Consilierii pentru afaceri europene, pe lângă salariul de bază, stabilit în condiţiile legii, beneficiază şi de spor de vechime şi de majorările prevăzute de dispoziţiile legale aplicabile personalului contractual din autorităţi şi instituţii publice şi, după caz, prevăzute în mod expres de dispoziţiile legale speciale aplicabile în autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea".

Pentru activitatea desfăşurată, managerii publici beneficiază de prime, spor de vechime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii".

Prin decizia internă a conducătorului entităţii publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25%, aplicat la salariul de bază brut lunar, în măsura în care funcţia pe care o deţine nu este incompatibilă cu activitatea de control financiar preventiv".

Totodată, membrii Corpului diplomatic şi consular al României care lucrează în centrala Ministerului Afacerilor Externe şi cunosc una sau mai multe limbi străine rare, altele decât cele de circulaţie internaţională, pe care le folosesc în exercitarea funcţiei diplomatice sau consulare, beneficiază de un spor de 10% calculat asupra salariului de bază corespunzător funcţiei de încadrare."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb