PRIMA SONDĂ ARABĂ PE PLANETA MARTE ÎN 2021 Investiţiile EAU în tehnologii spaţiale depăşesc 5,4 miliarde dolari

MARCELA GANEA, reprezentant local al agenţiei de presă a EAU
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 octombrie 2014

Primul ministru al Emiratelor Arabe Unite, Shaikh Mohammad Bin Rashid Al Maktoum, la protocolul de semnare a Memorandului de Cooperare între Agenţia Spaţială a EAU şi Instituţiile emirateze de Ştiinţă şi Tehnologii Avansate.

Primul ministru al Emiratelor Arabe Unite, Shaikh Mohammad Bin Rashid Al Maktoum, la protocolul de semnare a Memorandului de Cooperare între Agenţia Spaţială a EAU şi Instituţiile emirateze de Ştiinţă şi Tehnologii Avansate.

Şeicul Mohamed, premierul Emiratelor Arabe Unite (EAU), anunţa, pe 20 octombrie, iniţierea unui proiect îndrăzneţ de explorare a spaţiului cosmic care se va concretiza printr-o primă misiune către planeta Marte. Agenţia Spaţială a EAU şi Institutul pentru Ştiinţe şi Tehnologii Avansate vor colabora, într-o echipă integral naţională, ca să construiască prima sondă care va explora planeta Marte. Sonda este programată să fie trimisă cu ajutorul unei nave spaţiale pilotate în regim automat în 2021, când EAU vor aniversa 50 de ani de la înfiinţare, şi va călători 60 milioane de kilometri timp de 9 luni astfel încât momentul în care va ajunge pe Marte să coincidă cu momentul aniversării zilei naţionale a EAU.

La numai două zile după anunţul Premierului Mohamed, Agenţia Spaţială a EAU a organizat la Abu Dhabi un workshop dedicat misiunii către planeta Marte pentru a discuta obiectivele Agenţiei, cooperarea internaţională, aspecte ştiinţifice, precum şi propunerea de a înfiinţa o bază de cercetare ştiinţifică în domeniul ştiinţei şi tehnologiei spaţiale. La workshop au participat reprezentanţi ai lumii academice, instituţii private şi publice, precum şi persoane interesate de acest subiect.

EAU devine astfel a noua naţiune care derulează programe de explorare a spaţiului şi a treia naţiune, după SUA şi Rusia, care ar explora planeta Marte, motiv de mândrie naţională pentru un stat de mici dimensiuni în comparaţie cu marile puteri ale momentului, dar cu lideri care au gândire vizionară şi a căror mândrie este de a-şi plasa ţara în rândul marilor naţiuni prin realizări excepţionale în domenii de vârf.

Şeicul Mohamed, Premierul EAU, a declarat că Agenţia Spaţială a EAU va coordona şi organiza toate activităţile şi va asigura dezvoltarea în continuare a acestui domeniu pentru ca EAU să devină un actor important în domeniul aerospaţial şi să maximizeze contribuţia sectoarelor aerospaţiale la dezvoltarea economică a EAU în ansamblu. Agenţia Spaţială a EAU, nou înfiinţată în luna iulie 2014, va fi subordonată Guvernului dar va beneficia de independenţă financiară şi administrativă.

Investiţiile EAU în tehnologii spaţiale depăşesc deja 20 miliarde dirhami (5,4 miliarde dolari) şi includ o companie de date şi televiziune prin satelit, Al Yah Satellite Communications, o firmă de comunicaţii mobile prin satelit, Thuraya Satellite Telecommunications, precum şi un sistem de observare şi cartografiere a Pământului, Dubai Sat.

Activitatea aero-spaţială a EAU este menită, de asemenea, să dezvolte capitalul uman prin transfer de know-how de la parteneri internaţionali în domeniul explorării spaţiului şi planetelor îndepărtate. Ambiţia EAU de a contribui la explorarea spaţiului cosmic depăşeşte însă frontiera naţională. În luna iulie, Şeicul Mohamed, Premierul EAU, declara că programul este menit să demonstreze că "în ciuda conflictelor şi tensiunilor care macină Orientul Mijlociu, o naţiune arabă contribuie la prosperitatea umanităţii prin mari realizări tehnologice" şi demonstrează că "destinul acestei regiuni, unul din leagănele civilizaţiei umane, este să exploreze, să cucerească şi să creeze noi civilizaţii".

Dumitru Prunariu: "Presupunem că Marte a fost locuită odată"

Explorarea planetei Marte este foarte importantă pentru a înţelege soarta Pământului, explică Dumitru Prunariu, astronaut român, preşedintele filialei europene a Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic: "Marte este un subiect incitant, dar greu de explorat. Până la Lună, sunt 380.000 km, dar până la Marte sunt 100 milioane km, într-o conjunctură favorabilă. Până la Lună se ajunge în 3 zile cu o navă cosmică, iar până la Marte se ajunge în 9 luni. Dacă în jurul Pământului suntem protejaţi de radiaţia terestră, într-un zbor inter-planetar suntem supuşi unui nivel de radiaţii deocamdată necunoscut, nu ştim exact cum reacţionează organismul uman la aceste radiaţii şi aceasta este o mare problemă în abordarea zborului pilotat spre Marte. Se trimit deocamdată sonde, rover-ul american Curiosity face analize complexe, transmite date, caută urme de viaţă de peste un an de zile şi aceste analize ne pot ajuta să evaluăm cum se va comporta Pământul în viitor şi ce se poate întâmpla şi eventual să evităm anumite catastrofe. Noi presupunem că Marte a fost locuită odată, o anumită formă de viaţă, că a existat vegetaţie, atmosferă, dar o calamitate, nu se ştie exact ce, a făcut ca toate acestea să dispară".

Recent întors de la Congresul Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic desfăşurat la Beijing în septembrie, la care au participat peste 90 de astronauţi şi pe care l-a condus, în calitatea sa de Preşedinte la nivel internaţional al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului, la acel moment, Prunariu spune că interesul pentru Planeta Roşie este din ce în ce mai evident: "China, practic a treia putere cosmică a momentului, a derulat deja un prim proiect internaţional, concretizat printr-un experiment foarte interesant de studiu al comportamentului unui echipaj internaţional în zbor spre Marte şi înapoi, denumit Marte 500 pentru că astronauţii urmau să stea împreună 500 de zile. Zborul nu s-a efectuat propriu-zis ci a fost simulat într-un mediu artificial creat pe Pământ, din echipaj au făcut parte ruşi, francezi, italieni, şi un chinez, şi practic experimentul a durat 512 zile".

Pe lângă datele ştiinţifice care ne pot ajuta să înţelegem mai bine soarta Pământului, de mare importanţă sunt şi datele ce pot contribui la evitarea dezastrelor naturale pe Pământ.

Dumitru Prunariu activează în explorarea paşnică a spaţiului încă din 1992, a fost Preşedinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic - COPUOS, iar în prezent este membru activ al acestei organizaţii, astfel că ştie în detaliu avantajele pe care le are explorarea spaţiului cosmic pentru evitarea dezastrelor pe planeta Pământ, de genul impactului asteroizilor. Domnia sa ne-a spus: "Acestea sunt singurele dezastre naturale care pot fi anticipate cu zeci de ani înainte, le descoperi, le calculezi orbita şi poţi spune exact când are loc impactul. Asteroizii se descoperă la sute de milioane de kilometri distanţă, se fac calcule probabilistice şi se află momentul exact şi locul impactului. Datele furnizate de sonde sunt extrem de importante. O deviere de câteva zecimi de secundă pe arc poate aduce asteroidul pe Pământ".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb