Primăria municipiului Galaţi a dat startul lucrărilor la o nouă parcare supraetajată ce va aduce un plus de aproape 300 de locuri de parcare în cartierul Micro 39C. Noua construcţie va fi realizată în locul unde, în trecut, au funcţionat 100 de garaje, dar pe care Primăria Galaţi le-a demolat cu scopul de a mări numărul locurilor de parcare din municipiu.
"Construim noi parcări în locul vechilor garaje. Această nouă construcţie va avea trei niveluri şi circa 270 de locuri de parcare. În plus, pe terasă vor fi şi spaţii de joacă pentru copii", spune Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.
Valoarea lucrărilor de proiectare şi execuţie este de circa 12 milioane de lei fără TVA, iar durata contractului derulat de către Asocierea Dreams Riviera SRL - Tancrad SRL - Proiect-Construct Regiunea Transilvania SRL este de 20 de luni.
S-au prevăzut instalaţii interioare şi exterioare de alimentare cu apă şi canalizare, instalaţii de stingere a incendiilor cu hidranţi interiori, instalaţii electrice de iluminat, detecţie şi avertizare la incendiu, sistem automat de parcare, staţii de încărcare pentru vehiculele electrice etc.
Primăria municipiului Galaţi continuă astfel amplul program de modernizare a cartierelor oraşului, incluzând crearea de noi locuri de parcare, după demolarea vechilor garaje.
1. Parcare Micro 39A
(mesaj trimis de Highlander în data de 03.06.2024, 18:26)
Când se va finaliza parcarea din Micro39A dintre blocurile K6, N21, Y14? Are aproape 4 ani de când e începută ne rupem mașinile în doua când trecem peste canalizările supraînălțate din pseudoparcare!