PRIMĂRIILE ACUZĂ: Proiectele de investiţii, la cheremul aprobării bancherilor

George Marinescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 mai 2020

Costurile creditării pentru proiectele de investiţii vor fi mai mari şi băncile vor fi mai selective în aprobarea proiectelor pentru care acordă împrumuturi unităţilor administrativ-teritoriale, reprezintă cele două idei care i-au nemulţumit pe reprezentanţii structurilor asociative din administraţia publică locală la discuţia pe care au avut-o cu secretarul de stat Sebastian Burduja - preşedinte al Comisie de Autorizare a Împrumuturilor Locale - şi cu o parte dintre reprezentanţii mediului bancar din România.

Conform surselor noastre, reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Comunelor din România şi Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, nu sunt de acord cu afirmaţiile reprezentanţilor unor bănci care susţin că în acest an veniturile locale vor scădea considerabil prin prisma crizei economice generată de pandemia Covid-19. Structurile asociative din administraţia publică locală susţin că, dacă Ministerul Finanţelor Publice va accepta propunerea făcută de către acestea, reducerea înregistrată de veniturile unităţilor administrativ-teritoriale va fi una situată între 3% şi 4%, cu mult mai mică decât aceea preconizată de reprezentanţii unor bănci din ţara noastră.

Primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene sunt iritaţi de faptul că o parte din mediul bancar doreşte schimbarea condiţiilor de creditare a unităţilor administrativ-teritoriale. Conform surselor citate, bancherii respectivi ar fi susţinut că au crescut considerabil costurile creditării şi că UAT-urile nu vor mai primi credite pe termen de 20-30 de ani, ci doar pe termen de 10-15 ani.

Unul dintre participanţii la discuţia respectivă a spus, sub anonimat, pentru Ziarul BURSA: "Eu cred că băncile nu au de ce să se îngrijoreze, deoarece primăriile şi consiliile judeţene, cu mici excepţii, sunt clienţi foarte buni, fără probleme înregistrate la plata creditelor contractate. Dezbaterea mi-a lăsat impresia că băncile care au participat la discuţii nu au lichidităţi suficiente, după ce peste 400.000 de persoane fizice şi juridice au solicitat amânarea plăţii ratelor la creditele bancare până la sfârşitul acestui an. În privinţa costurilor, nu doresc ca reprezentanţii acestor bănci să meargă pe ideea că UAT-urile vor plăti orice dobândă şi orice comision, pentru că primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene nu dau bani din buzunarul propriu, ci din cel al cetăţenilor şi persoanelor juridice. Nu suntem de acord cu aşa ceva, mai ales că Banca Naţională a României a scăzut dobânda de referinţă de la 2,5% la 2%".

Sursa citată ne-a transmis că un alt punct care i-a nemulţumit pe reprezentanţii structurilor asociative din administraţia publică locală a fost faptul că o parte dintre bancherii din ţara noastră susţin că vor fi mai selectivi cu privire la creditarea proiectelor de investiţii făcute de primării şi consiliile judeţene, fapt care ar încălca principiul oportunităţii ce aparţine exclusiv reprezentanţilor administraţiei locale. Reprezentanţii UAT-urilor se tem că selectivitatea creditării proiectelor de investiţii s-ar putea transforma într-o cenzură cu privire la oportunitatea stabilită de consiliile locale şi consiliile judeţene, lucru care este inadmisibil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb