Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost reţinut pentru fapte de corupţie

Mina Irina
Anticorupţie / 26 mai 2017

Dorin Chirtoacă (Sursa foto: Wikipedia)

Dorin Chirtoacă (Sursa foto: Wikipedia)

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost reţinut pentru 72 de ore, joi seară, şi plasat în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), el fiind suspectat de trafic de influenţă, relatează UNIMEDIA, transmit surse din media.

În urma audierilor efectuate de procurori şi administrării materialului probator s-a constatat că edilul i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH, fără avizul Consiliului municipal, explică portalul de ştiri, potrivit News.ro, care relatează cele ce umează.

Totodată, contrar legislaţiei în vigoare şi urmărind un scop infracţional, primarul municipiului Chişinău a avizat pozitiv certificatele de urbanism pentru proiectarea lucrărilor, în conformitate cu contractul de parteneriat public-privat dintre Primăria municipiului Chişinău şi nerezidenta EME PARKLEITSYSTEM GmbH. La rândul său, această companie ar fi devenit câştigătoare în urma unor acţiuni concertate dintre responsabili din Primăria capitalei, agenţi economici şi omul de afaceri care gestiona din umbră EME PARKLEITSYSTEM GmbH.

Astfel, pe parcursul anchetei, au fost documentate mai multe întâlniri dintre gestionarul din umbră al companiei câştigătoare şi şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţii a Primăriei - întâlniri în cadrul cărora a fost discutată schema de trucare a licitaţiei, participarea primarului general la urgentarea semnării contractului, dar şi un "bonus" pentru serviciile prestate.

În cadrul audierilor efectuate pe parcursul urmăririi penale, s-a stabilit că, în urma înţelegerii prealabile dintre omul de afaceri şi şeful Direcţiei transport public, ultimul având rolul de intermediar dintre antreprenor şi primar, responsabilul de la Primărie a fost sfătuit să înregistreze o companie off-shore în Cipru, care ulterior a devenit asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH cu o cotă de 26%.

Potrivit mărturiilor oferite în cadrul anchetei, 26% din veniturile companiei reprezenta tocmai "bonusul" pentru semnarea contractului de parteneriat public privat între compania EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi Primăria capitalei. Jumătate din bonus îi revenea primarului, iar restul şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie. După ce compania din Cipru a devenit asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH, primarul ar fi dat indicaţii pentru deschiderea ofertelor şi iniţierea licitaţiei, iar compania numită a devenit câştigătoare.

De asemenea, la indicaţiile primarului, viceprimarul ar fi semnat contractul, iar ulterior edilul ar fi dat aviz pozitiv pentru începerea lucrărilor de proiectare.

Astfel, prin acţiunile sale, primarul ar fi comis trafic de influenţă, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Dorin Chirtoacă este primar al Chişinăului din 2007. Din 2010, el este prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal.

În urmă cu o lună, alte şapte persoane au fost reţinute în dosarul parcărilor cu plată. Este vorba despre viceprimarul municipiului Chişinău, şeful Direcţiei transport urban şi căi de comunicaţie, un fost consilier municipal, administratorii a trei companii de parking, dar şi un om de afaceri, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitaţie, inclusiv cea câştigătoare. În prezent, o parte dintre învinuiţi se află în arest la domiciliu, iar alţii în izolatorul CNA. Aceştia au furnizat informaţii relevante anchetei, fapt care a condus la identificarea schemei şi beneficiarilor acesteia.

Tot joi, la Primăria Chişinău au avut loc mai multe percheziţii ale procurorilor, fiind reţinuţi secretarul Consiliului Municipal Chişinău, Valeriu Didencu şi doi consilieri din CMC - Oleg Onişenco şi Ghenadie Dumanschi şi şase reprezentanţi ai unor agenţi economici, vizaţi în mai multe dosare privind fapte de "corupere pasivă", trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Conform Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) de la Chişinău, secretarul Consiliului Municipal Chişinău, Valeriu Didencu, este suspectat că ar fi pretins, în repetate rânduri, sume de bani sau bunuri de la reprezentanţii unor agenţi economici pentru diferite servicii precum: includerea pe ordinea de zi a Consiliului a unor proiecte privind perfectarea unor acte pentru prelungirea termenului de arendă pentru diferite terenuri, pentru includerea pe ordinea de zi a CMC a unor proiecte privind modificarea hotarelor unor loturi, pentru pregătirea setului de documente în vederea cumpărării-vânzării unor terenuri, pentru aprobarea planurilor urbanistice pentru anumite obiecte.

Potrivit presei moldovene, procurororii anticorupţie au descins joi în Primărie şi au fugit pe coridoarele întreprinderii "Apă Canal" după consilierul Oleg Onişcenco, care era în mijlocul unei şedinţe a Cosiliului Municipal Chişinău. Jurnaliştii Radio Chişinău susţin că o ambulanţă a intervenit la sediul Primăriei Chişinău pentru Valeriu Didencu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb