PRIMUL AN COMPLET CU NOUL CEO LA CONDUCERE Statu-mpunge şi Sobolewski trage

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 februarie 2015

BVB a raportat profit cu 25% mai mare pe tranzacţii în creştere cu 11%

Cheltuielile cu personalul, în trimestrul IV 2014, umflate cu 111% faţă de trimestrul anterior

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat un profit net preliminar de 11,9 milioane lei, în anul 2014, cu 25% mai mare decât în 2013 şi cu 20% peste cifra bugetată pentru întregul an, potrivit raportului anual, publicat ieri.

2014 a fost primul an financiar în care Ludwik Sobolewki s-a aflat la conducerea operatorului de piaţă.

Directorul general al BVB a declarat recent că România este tigrul Europei Centrale şi de Est, însă lichiditatea din ultimele zile şi rezultatele pe anul trecut nu prea se ridică la nivelul acestor vorbe "măreţe", mai ales în condiţiile în care performanţele din 2014 au fost impulsionate de evenimente excepţionale, precum ajutorul din partea statului - care a derulat oferta Electrica - şi a Fondului Proprietatea - care a făcut răscumpărări peste răscumpărări şi vânzări din portofoliu.

Cifra de afaceri preliminară pe 2014 a fost de 26,9 milioane lei (6 milioane de euro), cu 11% peste anul precedent, creştere determinată de intensificarea activităţii de tranzacţionare, dar şi de creşteri ale veniturilor din tarife percepute emitenţilor şi participanţilor şi ale veniturilor din servicii IT, potrivit BVB, care adaugă: "Costurile au crescut într-un ritm mult mai redus, ceea ce a condus la înregistrarea unui profit operaţional de 11,1 milioane lei, marcând un avans semnificativ de 37% faţă de anul precedent".

Majoritatea indicatorilor sunt oarecum în linie cu aşteptările, nimic nu se remarcă în mod deosebit, în afară de saltul cu 111% al cheltuielilor cu personalul, în trimestrul al IV-lea faţă de trimestrul al treilea, la 3,71 milioane de lei.

BVB explică aprecierea prin acordarea unor bonusuri către salariaţi la finalul anului trecut.

Reprezentanţii Bursei ne-au transmis: "Creşterea cheltuielilor de personal în trimestrul IV 2014, faţă de trimestrul III 2014, trebuie corelată cu performanţele atinse la finalul anului 2014 (proiecte importante pentru BVB implementate şi finalizate în anul 2014), performanţe care au antrenat, pe lângă creşterea rezultatelor anuale şi o creştere a cheltuielilor. Mai relevantă este comparaţia cu perioada similară a anului 2013, respectiv trimestrul IV 2013, când a fost înregistrată o dinamică similară celei din ultimul trimestru al anului 2014, dinamica fiind determinată şi atunci de factori similari".

BVB nu a precizat care sunt proiectele importante implementate şi finalizate în anul 2014.

Pe parcursul anului trecut, cheltuielile de personal au totalizat 8,86 milioane de lei, fiind în scădere cu 2,7% faţă de 2013.

Pentru performanţele sale din 2014, Bursa va trebui să se pregătească să îi plătească un bonus de aproximativ 300.000 de euro lui Sobolewski, conform calculelor noastre, în funcţie de criteriile stabilite la semnarea contractului.

Prima trebuie, însă, stabilită oficial şi aprobată de Consiliul Bursei.

Pentru cele trei luni prestate în 2013, directorul BVB a încasat un bonus de 150.000 de euro, în condiţiile în care criteriile de performanţă erau deja îndeplinite în mare parte la venirea sa, aşa că această recompensă poate fi considerată mai mult o primă de instalare.

Inexplicabil este şi faptul că administratorii Bursei au acceptat ca Sobolewski să fie evaluat, în 2014, comparativ cu anul 2012, şi să se ia în calcul şi realizările care nu au ţinut de persoana sa în mod special, cum ar fi, de exemplu, listările statului.

BVB a înregistrat, anul trecut, venituri din tranzacţionare de 23,13 milioane lei în 2014, în creştere cu 9% faţă de anul precedent.

Valoarea tranzacţiilor pe toate pieţele BVB, inclusiv ofertele publice, a urcat cu 6,6% în 2014 faţă de anul 2013, până la o valoare de 14,4 miliarde lei, în timp ce valoarea tranzacţiilor pe piaţa reglementată cu acţiuni a urcat cu 15,2% până la aproximativ 13 miliarde lei, potrivit BVB. Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor pentru piaţa reglementată de acţiuni, exclusiv ofertele publice, a crescut cu 22% până la un nivel de 38,9 milioane lei (8,76 milioane de euro).

"Reamintim că, în afară de oferta publică de cumpărare pentru propriile acţiuni derulată în ultimul trimestru de Fondul Proprietatea, alte tranzacţii importante ale anului au fost oferta publică iniţială în valoare de 444 milioane euro pentru Electrica, plasamentele private pentru Romgaz (aproximativ 100 milioane euro) şi Transelectrica (în jur de 50 milioane euro), precum şi două emisiuni de obligaţiuni corporative vândute prin BVB de către Raiffeisen Bank şi Garanti Bank, care au cumulat 800 milioane lei", se arată în comunicatul Bursei.

Cifra de afaceri a BVB este formată, în principal, din comisioanele de tranzacţionare, din tarifele înregistrate din activitatea de listare a companiilor şi instrumentelor pe diferite pieţe, precum şi din vânzarea de date bursiere.

Cheltuielile operaţionale au crescut cu aproape 3%, la 16,75 milioane de lei (3,8 milioane de euro), în timp ce veniturile operaţionale au urcat cu 14,2%, la 27,88 milioane de lei (6,28 milioane de euro).

Potrivit BVB, profitul financiar a crescut cu 4,2% la 3,02 milioane lei, în ciuda faptului că entităţile afiliate (Depozitarul Central) nu au distribuit dividende în 2014 din profitul anului 2013, a amortizării costurilor aferente achiziţiei titlurilor de stat de 0,38 milioane lei şi a ajustării înregistrate în decembrie 2014 pentru CCB (Casa de Compensare Bucureşti) în valoare de 0,69 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb