PRM cere demisia miniştrilor Geoană şi Rus

Doru Ivanov
Ziarul BURSA #Politică / 17 mai 2004

Partidul România Mare cere demisia miniştrilor Mircea Geoana şi Ioan Rus, motivînd că aceştia folosesc în scopuri proprii autoritatea pe care le-o conferă funcţia de membru al Executivului. "Geoană şi Rus se ajută de cadrele şi logistica din dotarea Guvernului, pentru a-şi atinge interesele de partid", a declarat la finele săptămînii trecute, într-o conferinţă de presă, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. Domnia sa consideră că s-a creat, din start, un dezechilibru între candidaţii PSD şi cei ai celorlalte partide. Totuşi, preşedintele PRM se îndoieşte de reuşita acestora la alegerile din 6 iunie: "N-am uitat că Ioan Rus şi-a mai încercat o dată norocul în anul 1996, cînd fusese prefect al judeţului Cluj. Atunci, a candidat la fotoliul de primar al marelui municipiu transilvan, dar a obţinut numai 3% din voturile clujenilor".Corneliu Vadim Tudor susţine că ultima convocare a lui Traian Băsescu la Parchetul Naţional Anticorupţie a fost solicitată de Adrian Năstase, cu scopul de a-l discredita pe adversarul lui Geoană. În privinţa lui Ioan Rus, acesta va fi sprijinit de comunitatea maghiară din Cluj, prin protocolul dintre PSD şi UDMR. Vadim Tudor a afirmat că, prin această înţelegere, UDMR va obţine funcţiile de viceprimar şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, precum şi atribuirea numelui de Koloszvar pentru oraşul Cluj.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb