PRM şi UDMR ar putea sprijini moţiunea de cenzură a Alianţei PNL-PD

Lilian Cojocaru
Ziarul BURSA #Politică / 26 februarie 2004

Moţiunea de cenzură privind integrarea europeană iniţiată de PNL şi PD are şanse reale să fie depusă săptămîna viitoare la Parlament, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele executiv al PD, Emil Boc. Domnia sa a arătat că, în urma negocierilor purtate între formaţiuni, există şanse să fie obţinut sprijinul unor reprezentanţi ai UDMR şi ai minorităţilor naţionale din Parlament. "Moţiunea nu va avea doar amprenta Alianţei PNL-PD, deoarece textul moţiunii va fi negociat cu toate partidele care o vor susţine", a afirmat Boc, dînd de înţeles că PRM vrea să contribuie semnificativ la conţintul moţiunii de cenzură.

"Sperăm ca prin adoptarea acestei moţiuni să schimbăm actualul guvern, şi să sancţionăm eşecul său în a integra România în Uniunea Europeană", a declarat liderul democrat. Boc a reamintit că moţiunea se bazează pe criticile dure ale europarlamentarilor, care au atras atenţia asupra corupţiei guvernamentale, a intervenţiei politicului în justiţie şi a lipsei libertăţii presei din ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb