PRO ROMÂNIA:  "Avem nevoie de o actualizare a proiecţiilor de dezvoltare a sectorului energetic"

Ziarul BURSA #Materii Prime / 6 martie 2019

Ţara noastră are nevoie de o actualizare a proiecţiilor de dezvoltare pe termen mediu şi lung a sectorului energetic, sunt de părere reprezentanţii PRO România.

Potrivit acestora, trebuie să răspundem noilor provocări din energie şi este nevoie de acest demers pentru a putea fructifica noile oportunităţi apărute în contextul avansului tehnologic.

Conform PRO România, teme precum eficienţa energică şi creşterea economică, dar şi finanţarea şi digitalizarea în energie ocupă un loc important pe agenda publică a ţării.

PRO România a transmis: "Într-un context din ce în ce mai globalizat, ţara noastră trebuie să îşi dezvolte politica energetică în contextul schimbărilor pe plan european şi internaţional. Astfel, priorităţile energetice trebuie elaborate în scopul îndeplinirii obiectivelor Uniunii energetice ale UE. (...). România trebuie să aibă în vedere câteva elemente strategice cheie pentru asigurarea obiectivelor stabilite la nivel internaţional".

Ioana Petrescu, coordonatorul Consiliului de Strategii Guvernamentale şi vicepreşedinte al PRO România a declarat: " În ultima vreme se dau ordonanţe de urgenţă peste noapte, fără niciun fel de consultare şi care se modifică în punctele esenţiale doar câteva săptămâni mai târziu. Guvernul actual tot produce biciclete cu piese lipsă şi apoi încearcă să repare bicicleta din mers. Noi încercăm să construim o bicicletă performantă de la început cu ajutorul experţilor în domeniu".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6187
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2332
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9795
Gram de aur (XAU)Gram de aur456.5018

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb