Procurorii anticorupţie vor venituri ca ale colegilor de la Parchetul European

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 26 iunie

Procurorii anticorupţie vor venituri ca ale colegilor de la Parchetul European

English Version

43 de procurori din cadrul DNA, printre care se numără şi Mihaela Moraru Iorga, procurorul care anchetează cazul Coldea, au dat în judecată instituţia cerând salarii mai mari Deşi au venituri lunare de 5000 euro, ei vor să fie plătiţi cu câte 8000 euro, adică nivelul salarizării colegilor detaşaţi la Parchetul European

Procurorii anticorupţie sunt nemulţumiţi de salariul lunar de 5000 euro şi consideră că ar trebui să primească un venit egal cu al colegilor din DNA care sunt detaşaţi la Parchetul European (EPPO), adică 8000 euro lunar. De aceea, 43 de procurori, printre care se numără şi şefa de secţie, Mihaela Moraru Iorga - cea care anchetează cazul Coldea, şi procurorul şef adjunct Silviu Paul Dumitriu au dat DNA în judecată solicitând ca salariile să le fie aliniate colegilor delegaţi la EPPO. Acţiunea a fost intentată în 15 mai 2024, la Tribunalul Bucureşti, dosarul având nr. 15721/3/2024 şi fiind înregistrat la Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări de Muncă, cu obiect "calcul drepturi salariale".

Cei 43 de reclamanţi au chemat în instanţă, pe lângă DNA, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, instituţie căreia s-au adresat prima dată solicitând să constate că sunt discriminaţi prin plata inferioară faţă de colegii lor delegaţi la EPPO.

Parchetul European investighează infracţiunile împotriva bugetului UE, care implică sume de peste 10.000 euro din fondurile UE şi cazurile de fraudă în materie de taxă pe valoarea adăugată (TVA) la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane euro, având 140 de procurori delegaţi care îşi desfăşoară activitatea în ţara de provenienţă, din care 20 lucrează în România, în Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi şi Timişoara. Potrivit legii, procurorii delegaţi la EPPO lucrează în deplină independenţă faţă de autorităţile lor naţionale şi sunt plătiţi exclusiv de către Parchetul European, salariile fiind impozitate şi taxate conform legislaţiei române.

Reclamanţii susţin că, în timp ce procurorii EPPO au un salariu lunar de aproximativ 8.000 euro, ei ridică lunar, în medie, aproximativ 5.000 euro, deşi au aceleaşi condiţii de angajare, aceleaşi competenţe, drepturi şi facilităţi, şi efectuează o activitate similară în dosarele în care combaterea fraudelor la regimul fondurilor europene intră în competenţa DNA. Drept urmare, cei 43 de procurori anticorupţie solicită Tribunalului Bucureşti să oblige DNA să le plătească diferenţele salariale începând cu 1 iunie 2021 - data înfiinţării EPPO, la care să adauge dobânzi penalizatoare şi indicele de inflaţie.

În afară de Mihaela Iorga, pe lista reclamanţilor se mai află procurorul şef adjunct al DNA, Silviu Paul Dumitriu, care a coordonat ancheta în care fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu a fost condamnat în 2014 la 5 ani de închisoare, dosarele lui Ioan Niculae, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan - zis "Pinalti" - şi Laurei Georgescu. Tot printre procurorii nemulţumiţi se numără Marian Drăgulescu, care coordonează cercetările în dosarul lui Iulian Dumitrescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, pe care îl acuză de luare de mită în valoare de 3,2 milioane euro, procurorul Marian Tudor, care au semnat ordonanţa de clasare în Dosarul Revoluţiei, dar chiar şi doi procurori delegaţi EPPO, Narcis Lăzărescu şi Cosmin Adrian Iordache, care vor să li se achite, retroactiv, diferenţele salariale pentru perioada din 1 iunie 2021 şi până anul trecut când au fost delegaţi la Parchetul European.

Dosarul de la Tribunalul Bucureşti se află în procedură prealabilă şi urmează să i se stabilească un prim termen pentru începerea dezbaterilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb