Procurorii militari trimit în instanţă dosarul "10 august"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 9 august 2023

Procurorii militari trimit în instanţă dosarul "10 august"

Pentru reprimarea violentă a manifestaţiei paşnice din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, sunt inculpaţi 16 angajaţi ai Jandarmeriei Române Colonelul Laurenţiu Valentin Cazan, colonelul în rezervă Gheorghe Sebastian Cucoş şi colonelul în rezervă Ionuţ Cătălin Sindile sunt acuzaţi de abuz în serviciu, în timp ce ceilalţi 13 inculpaţi sunt acuzaţi de purtare abuzivă Laurenţiu Cazan este acuzat şi de fals intelectual Procurorii militari susţin că în urma acţiunii abuzive a Jandarmeriei, 433 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale cuprinse între 1 şi 50 de zile

Procurorii militari au reuşit să definitiveze, la cinci ani de la evenimentele care au avut loc în Piaţa Victoriei în 10 august 2018, cercetările penale, să întocmească un rechizitoriu în dosarul "10 august" în care sunt inculpaţi 16 ofiţeri ai Jandarmeriei Române, şi au trimis, ieri, cauza în instanţă, se arată într-un comunicat de presă emis de Parchetul General.

Pincipalii inculpaţi, colonelul Laurenţiu Valentin Cazan, colonelul în rezervă Gheorghe Sebastian Cucoş şi colonelul în rezervă Ionuţ Cătălin Sindile sunt acuzaţi de abuz în serviciu, în timp ce ceilalţi 13 coinculpaţi sunt trimişi în judecată pentru purtare abuzivă. Mai mult, Laurenţiu Cazan este trimis în judecată şi pentru infracţiunea de fals intelectual.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii militari, la 10 august 2018 ora 23:11, "cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, col. Laurenţiu Valentin Cazan, în calitate de comandant al acţiunii, precum şi inculpaţii Gheorghe Sebastian Cucoş şi Ionuţ Cătălin Sindile, în calitate de coordonatori ai aceleiaşi acţiuni, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispoziţiilor legale, intervenţia în forţă în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piaţa Victoriei (aproximativ 30.000 persoane), intervenţie pe care ulterior au şi condus-o".

"Faptele inculpaţilor au avut drept consecinţe îngrădirea libertăţii de întrunire şi a dreptului la integritate fizică şi psihică a manifestanţilor prezenţi în Piaţa Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum şi provocarea de suferinţe fizice sau leziuni ce au necesitat între 1 şi 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că intervenţia în forţă a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesităţii, gradualităţii şi proporţionalităţii, principii consacrate de reglementările legale în materie şi reflectate în jurisprudenţa CEDO. Astfel, s-a reţinut că jandarmii au acţionat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora şi aplicării măsurilor legale, ci şi împotriva manifestanţilor paşnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor", mai arată procurorii militari.

În mod concret, cercetările penale efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartuşe de calibru 38 milimetri şi 40 milimetri de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită şi 168 pulverizatoare de mână.

În comunicatul de presă emis de Parchetul General se mai precizează că "în ceea ce-l priveşte pe inculpatul col. Laurenţiu Valentin Cazan, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit un raport de acţiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menţionat că prefectul municipiului Bucureşti ar fi aprobat intervenţia în forţă a militarilor jandarmi asupra demonstranţilor adunaţi în Piaţa Victoriei".

În privinţa celorlalţi 13 inculpaţi, din probatoriul administrat în cauză de procurorii militari a reieşit că, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cadrul dispozitivului de asigurare şi restabilire a ordinii publice din Piaţa Victoriei, distinct de ordinul de intervenţie în forţă dat de către primii trei inculpaţi menţionaţi anterior, au înlesnit utilizarea forţei fizice şi mijloacelor tehnice din dotare sau le-au folosit împotriva unor protestatari în mod nejustificat, cauzându-le acestora suferinţe fizice şi/sau leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare între 1 şi 50 zile de îngrijiri medicale.

Parchetul General arată că în prezenta cauzaă au fost dispuse şi soluţii de clasare, două disjungeri faţă de doi inculpaţi, cu care s-au încheiat ulterior două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, precum şi alte disjungeri în vederea identificării unor jandarmi cu privire la care, din cercetările efectuate, au rezultat indicii referitoare la săvârşirea unor fapte de natură penală.

Procurorii mai arată că până la data de 01.08.2023, dintre persoanele vătămate 312 s-au constituit părţi civile în cauză. Dosarul 10 august va fi judecat, în primă instanţă, de Tribunalul Militar Bucureşti.

Amintim că în 10 august 2018, la Mitingul Diasporei pentru apărarea statului de drept şi independenţei justiţiei - eveniment la care au participat aproape 100.000 de oameni - mii de bătrâni, femei şi copii au avut de suferit în Piaţa Victoriei, după ce jandarmii au intrat în forţă în oameni, în încercarea de a evacua centrul Capitalei. În urma violenţelor asupra manifestanţilor paşnici din 10 august 2018, au fost deschise patru dosare penale, care au vizat săvârşirea mai multor infracţiuni. Dosarul privind acţiunile conducerii Jandarmeriei şi violenţele exercitate de jandarmi a fost deschis în noaptea de 10 spre 11 august 2018 de procurorul militar Bogdan Pîrlog, cauza fiind ulterior preluată de DIICOT. Ulterior, cauza a ajuns la secţia militară a Parchetului General, cercetările penale fiind finalizatre abia acum.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Resurse irosite aiurea. Ordinul este sa se cerceteze pana se prescrie tot. Olguta, Dan sunt bine?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb