Prodplast garantează cu acţiunile SIF Oltenia un împrumut de la UniCredit

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 octombrie 2013

Acţionarii Prodplast (PPL) au decis, în Adunarea generală de ieri, încheierea unor contracte de garantare a unui credit de 5 milioane de lei, luat în luna august, de la UniCredit Ţiriac Bank.

Astfel, Prodplast va pune ipotecă mobiliară asupra conturilor bancare deschise la UniCredit, precum şi asupra unui număr de acţiuni SIF Oltenia, cu valoarea de 1,26 lei/acţiune, pentru a acoperi în orice moment un procent de 80% din limita contractuală a creditului.

Potrivit deciziei AGA, Prodplast va ipoteca şi un teren, echipamentele de 480.000 de euro achiziţionate de la Copeiron SRL, stocurile.

Profitul net al Prodplast (PPL) a fost, în primul semestru, de 537.000 lei, cu 1,14 milioane lei (31,8%) mai mic decât cel înregistrat în primele şase luni ale anului trecut. Societatea a raportat în primul semestru o cifră de afaceri de 8,45 milioane lei, cu 36,6% mai mică decât în primul semestru al anului trecut.

Principalii acţionarii ai Prodplast sunt compania Nord Bucureşti (27,59%), SIF Oltenia (25,23%), Floreasca Developement (11,73%), Prodplast Imobiliare (15,74%) şi Victoria Art & Business Center (7,82%), potrivit datelor de pe site-ul BVB.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb