Producătorii francezi de alimente reduc producţia şi schimbă reţetele din cauza dublării preţurilor ouălor

F.D.
Internaţional / 10 octombrie 2022

Producătorii francezi de alimente reduc producţia şi schimbă reţetele din cauza dublării preţurilor ouălor

Majorarea de peste două ori a preţurilor ouălor în Franţa, din cauza creşterii preţurilor furajelor şi energiei şi a ofertei insuficiente, după cea mai gravă criză de gripă aviară din istorie, i-a determinat pe unii producători de alimente fie să reducă producţia fie să schimbe reţetele, transmite Reuters, conform News.ro.

Atât Uniunea Europeană, cât şi Statele Unite s-au confruntat în acest an cu una dintre cele mai grave crize de gripă aviară din toate timpurile, zeci de milioane de păsări fiind sacrificate în fiecare regiune.

La rândul său, producţia mondială de ouă, care a atins 1.500 de miliarde în 2021, este aşteptată să scadă în acest an pentru prima dată în istorie, după un declin de 4,6% în Statele Unite, de 3% în UE şi o scădere de 8% în Franţa, cel mai mare producător de ouă din bloc, a declarat grupul industrial francez CNPO.

"Suntem într-o situaţie care nu s-a mai văzut până acum. În crizele anterioare obişnuiam să apelam la importuri, în special din Statele Unite, dar în acest an situaţia este proastă peste tot", a spus vicepreşedintele CNPO, Loic Coulombel.

Scăderea vine într-un moment al cererii puternice a consumatorilor pentru ouă, văzute ca o sursă ieftină de proteine ​​într-o perioadă de inflaţie mare.

"În imposibilitatea de a scăpa de creşterea preţurilor, unele companii au început deja să schimbe reţetele sau au oprit liniile de producţie", a spus Coulombel.

"Ai nevoie de multe ouă pentru a face prăjituri sau paste cu ouă".

O schimbare a reţetei ar putea fi schimbarea tipurilor de ouă, reducerea volumului folosit sau, mai rar, schimbarea acestora cu alternative precum proteinele din mazăre sau lapte.

Preţurile ouălor din supermarketurile franceze au crescut cu aproximativ 15%-20% de la începutul anului, în urma unei legi care indexează preţurile alimentelor din supermarketuri în funcţie de costurile pentru hrana animalelor consemnate de producători.

Dar preţurile ouălor din industrie pe piaţa spot franceză, care sunt, de asemenea, legate de cerere şi ofertă, s-au tranzacţionat săptămâna trecută la 2,2 euro kilogramul, mai mult decât dublul preţului de la începutul anului şi cu aproximativ 65% peste preţul lor mediu în această perioadă a anului, a spus Coulombel.

Era probabil ca preţurile să depăşească un record de 2,3 euro/kg înainte de sfârşitul anului 2022, din cauza cererii în creştere la sfârşitul anului, dar vor rămâne în continuare cu mult sub preţurile spot din SUA pentru ouăle standard, aflat acum la 4,24 euro/kg, a spus el.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Efectele sustinerii razboiului incep sa se vada,

    e doar inceputul  

    1. Poate se va inversa si trendul obezitatii,

      e doar inceputul  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb