Profit operaţional de 30,17 milioane lei pentru Carpatica

(C.P.)
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 mai 2010

Profitul operaţional al Băncii Comerciale Carpatica, la 31 martie 2010, a crescut semnificativ într-un context economico-financiar dificil, costul net al riscului de credit continuând să îşi pună amprenta asupra profitului contabil, arată un comunicat al băncii. Profitul operaţional a fost de 30.176.498 lei, la 31 martie, iar costul net al riscului de credit de 87.780.413 lei.

În primul trimestru, lichiditatea şi solvabilitatea au înregistrat valori foarte bune, precizează reprezentanţii băncii. La 31 martie 2010, lichiditatea imediată a înregistrat o creştere cu 20% faţă de 31 martie 2009, ajungând la 41,98%, solvabilitatea bancii situându-se la 11,36%.

În această perioadă, acţionariatul a aprobat majorarea capitalului social al băncii cu suma de 62.250.000 lei, procesul de subscriere fiind în plină desfşurare.

Activele Băncii Comerciale Carpatica, la martie, se situează la un nivel de 2.770.092.756 lei, înregistrând o creştere cu 4% faţă de perioada similară a anului precedent.

Raportul credite/depozite s-a menţinut subunitar, valoarea acestuia fiind de 0,56.

BCC parcurge în această perioa­dă un amplu proces de reorganizare, urmare a aprobării noului Regulament de Organizare şi Funcţionare al Băncii. Prin implementarea noilor structuri organizatorice sunt avute în vedere, în principal, activităţile de vânzare şi redefinire a caracteristicilor produselor şi serviciilor, astfel încât acestea să fie cât mai atractive pentru clienţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb