BRD - Groupe Société Générale a obţinut, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 382 milioane de lei, în scădere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al băncii.
Totalul activelor băncii a ajuns, în perioada analizată, la 46,05 miliarde lei (10,57 miliarde euro).
Guy Poupet, preşedintele-director general al instituţiei de credit, a declarat: "Cel de-al treilea trimestru al anului s-a remarcat prin persistenţa unei cereri scăzute de servicii bancare, în condiţiile în care economia nu şi-a revenit încă, iar creşterea ei este una destul de modestă. În acest context, am continuat să ne concentrăm pe îmbunătăţirea nivelului de eficienţă operaţională. Calitatea rezultatelor obţinute în acest domeniu este demonstrată de nivelul cheltuielilor generale, care au fost menţinute la un nivel constant comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior".
Volumul total al creditelor acordate clientelei a fost, în primele nouă luni, de 33,16 miliarde lei (7,61 miliarde euro), cu 3% mai mic faţă de perioada similară din 2010, care reflectă scăderea cererii de creditare.
Depozitele clientelei, în perioada analizată, au atins valoarea de 29,87 miliarde lei (6,86 miliarde euro).
Venitul net bancar a atins, în primele nouă luni ale anului, nivelul de 2.404 milioane lei (571,6 milioane euro), în scădere cu 9% faţă de primele nouă luni din 2010.
"În acelaşi timp, banca a continuat să menţină sub un control foarte strict nivelul cheltuielilor operaţionale, limitând creşterea la numai 1% faţă de primele nouă luni ale anului 2010", potrivit comunicatului băncii.
Rezultatul brut din exploatare s-a ridicat, în perioada analizată, la 1.367 milioane lei (325 milioane euro), iar coeficientul de exploatare s-a situat la un nivel de 43,1%.
Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a fost, la sfârşitul primelor nouă luni ale anului, de 10,9%.
BRD - Groupe Société Générale a înregistrat, la sfârşitul lunii septembrie, aproape 2,4 milioane de clienţi, peste 2,2 milioane de carduri valide şi o reţea care depăşeşte 1.500 de ATM-uri şi 23.000 de POS-uri.