Pe Wall Street, acţiunile au scăzut în deschiderea şedinţei de miercuri, o dată cu îngrijorarea investitorilor cu privire la profiturile societăţilor, după ce Alcoa Inc. nu s-a încadrat în estimări. Acţiunile Chevron au fost sub presiune, scăzând cu 2%, când marele holding a prevenit investitorii să se aştepte la rezultate financiare pe al treilea trimestru semnificativ sub recordul câştigurilor afişate în trimestrul trecut, de 5,4 miliarde de dolari. Chevron a influenţat şi indicele S&P 500 care a fost la rândul lui în scădere.
Indicele Dow Jones Industrial Average a coborât cu 47,72 de puncte, la începutul zilei de tranzacţionare, respectiv cu 0,34%, la valoarea de 14116,81. Indicele Standard&Poor"s 500 a coborât la rândul lui cu 5,48 puncte, respectiv cu 0,35% până la valoarea de 1.559,67. Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 1,09 puncte, respectiv cu 0,04%, până la valoarea de 2802,82.
Efectele s-au simţit şi în piaţa futures, care a stagnat ca urmare a precauţiilor privind profiturile sub aşteptări ale celor două firme sus-menţionate. În plus, International Paper Co. a avertizat că profitul firmei nu va atinge estimările de pe Wall Street.
S&P Futures a scăzut cu 2,9 puncte, dar se consideră puţin peste valoarea corectă, în funcţie de rata dobânzii implicite, dividende şi termenul de expirare a contractului.
Dow Jones Industrial Futures a variat în medie puţin cu 13 puncte, iar Nasdaq 100 Futures a scăzut 3,75 puncte.
Europa a resimţit deschiderea din New York
Dacă în ziua precedentă bursele europene au fost în creştere, ieri, bursele europene au deschis tot în creştere pentru scurt timp, tendinţa în următoarele patru ore fiind de scădere. La orele de închidere, valorile nu au depăşit media zilei, atât în Franţa, care s-a închis la 5844.58, mai puţin cu 22,79 puncte (în scădere cu 0,30%), cât şi în Germania, care s-a închis în scădere, cu 0,02.
Bursa din Anglia, după un început promiţător în creştere, a avut un trend descrescător, menţinut până spre sfârşitul zilei de tranzacţionare când s-a închis peste media zilei, dar cu toate acestea în scădere, UK FTSE înregistrând o scădere de 0,26% respectiv cu 7,7 puncte faţă de ziua precedentă, la valoarea de 6597.90. Cele mai spectaculoase creşteri le-au avut acţiunile Alphameric a căror valoare a crescut cu 69,38%, Patientline cu o creştere de 40% şi Northererock cu 20%. Pierderile nu au fost comparativ spectaculoase, dar se remarcă o scădere cu 14,89% a valorii acţiunilor Brightsite Group. Preferatele zilei au fost însă cele ale giganticului concern BP, Vodafone GRP şi BT Group, acestea fiind cele mai tranzacţionate acţiuni.
Acţiunile Carrefour - reţeaua de magazine, au înregistrat cea mai mare pierdere de 2,47 %, Danone a avut scăderi de 2,33%, iar acţiunile Societe Generale, BNP Paribas, Schneider Electric, Credit Agricole au avut o scădere considerabilă în piaţă. Cele mai bine tranzacţionate acţiuni pe piaţa franceză au fost CAP Gemini, Compania aeriană Air France-KLM şi marele holding Bouygues.
Piaţa germană a scăzut uşor, indicele DAXI30 pierzând numai 0,18% din valoarea de ieri. Variaţii mari nu au existat în piaţă. Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost Infineon Techno N care însă au pierdut 1,17 % faţă de ziua precedentă. Pe locul doi s-a situat Deutsche Telekom care au pierdut 0,59%. Piaţa germană este şi ea influenţată de raportările pe primele trei trimestre, ale căror rezultate sunt sub aşteptările investitorilor.
Piaţa italiană a fost de asemenea în uşoară scădere faţă de ziua precedentă. Indicele S&P MIB a scăzut cu 0,64%. Nu există creşteri sau scăderi spectaculoase ale acţiunilor pe piaţa italiană care a avut o tendinţă "bearish". Printre cele mai tranzacţionate acţiuni s-au numărat Intessa San Paolo care au scăzut cu 0,82% şi Unicredito Italia care au scăzut cu 1,12%.
O ştire importantă pe piaţa franceză a fost despre compania Atari care a anunţat reeditarea legendarului joc "The Box" în primăvara anului 2008, aşteptându-se ca urmare o creştere a interesului în aceste acţiuni.
Asia continuă creşterea
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au continuat trendul uşor ascendent din ziua precedentă, de remarcat fiind că bursa de la Tokio a înregistrat o scădere a indicelui Topics de 12,84 puncte reprezentând 1,88%, iar indicele de la Ossaka, Nikkei 225, a crescut cu 0,1%, mult prea puţin după părerea specialiştilor. Bursa din China a continuat uşoara creştere faţă de ziua precedentă, oscilând la valori medii de 5800 şi ajungând la închidere la 5750.
Piaţa din Hong Kong este în creştere, indicele principal, Hang Seng Index adăugând la valoarea de ieri 1,21%, pe fondul declaraţiilor optimiste ale Primului Ministru, Donald Tsang, care a anunţat noul plan cincinal de creştere economică.