Proiect pentru mărirea amenzilor penale în cazul poluării cauzate de nave

Ziarul BURSA #Companii / 15 octombrie 2015

Guvernul a aprobat, ieri, un proiect de lege prin care se transpun în legislaţia naţională prevederi europene privind introducerea unor sancţiuni în cazul poluării cauzate de nave, fiind sporit cuantumul amenzii penale la sume cuprinse pentru zi-amendă între 500 şi 25.000 de lei, informează Biroul de presă al Executivului.

Proiectul de act normativ transpune în legislaţia internă prevederi ale Directivei nr. 2008/ 99/CE privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal şi ale Directivei nr. 2009/123/CE de modificare a Directivei 2005/35/CE privind poluarea cauzată de nave şi introducerea unor sancţiuni în caz de încălcare.

"Proiectul de lege remediază situaţiile legislative considerate de Comisia Europeană ca neconforme şi preîntâmpină astfel declanşarea unei proceduri de infringement faţă de România. (...) Soluţia tehnică aleasă este aceea de sporire a sumei corespunzătoare unei zile-amendă, în funcţie de care se stabilesc minimul şi maximul amenzii aplicabile pentru persoana juridică în cazurile de poluare incriminate conform actelor normative europene", precizează sursa citată.

Potrivit Executivului, soluţia este aplicată uniform, pentru asigurarea unui tratament egal pentru fapte similare.

Pentru remedierea situaţiilor de suprapunere legislativă semnalate de Comisia Europeană se abrogă în întregime Legea 101/2011, care grupa dispoziţii penale din diverse sectoare de mediu, preluate în mai multe acte normative prin modificarea acestora: OUG 195/2005 privind protecţia mediului, OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice, Legea 86/2006 privind Codul vamal al României, Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, Legea 106 /1997 - Legea apelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb