Proiectul de amnistie fiscală: o soluţie de moment?

Proiectul de amnistie şi restructurare a datoriilor fiscale poate stârni controverse, însă este important să observăm situaţia de ansamblu din România.

La finalul anului 2018 existau datorii fiscale res-tante de aproximativ 30 miliarde lei. Dintre acestea, doar aproximativ 0,5 miliarde lei au fost stinse în primele patru luni ale anului 2019, ceea ce indică o dificultate în colectarea acestor creanţe fiscale de către stat prin metodele consacrate. O serie de ţări din Uniunea Europeană (Belgia, Italia, Germania, Grecia, Italia, Spania), dar şi ţări precum Australia, Canada şi Statele Unite ale Americii, au apelat la programe de amnistie similare, în ultimii ani, pentru a atrage la buget creanţele fiscale greu de colectat prin alte mijloace. România a apelat, de asemenea, în trecut la programe de amnistie, unele dintre acestea presupunând îndeplinirea unor cerinţe complexe.

Se înţelege că guvernanţii încearcă prin această metodă să rezolve problema deficitului bugetar. Oare acest proiect legislativ este soluţia găsită de guvernanţi pentru a nu creşte taxele? Aşa cum ne-a arătat istoria, creşterea taxelor ar afecta toate categoriile de contribuabili, inclusiv pe cei buni platnici.

Prin acest proiect, contribuabilii au ocazia să îşi achite obligaţiile fiscale restante, obţinând ştergerea obligaţiilor fiscale accesorii. De multe ori, tocmai aceste obligaţii fiscale accesorii, care cresc datoria ca un bulgare de zăpadă, duceau contribuabilul în imposibilitatea achitării obligaţiilor fiscale în ansamblul lor. Din experienţa noastră, de multe ori aceste obligaţii fiscale suplimentare ieşeau la iveală în urma unei inspecţii fiscale, fiscul având o interpretare a tratamentului fiscal diferită de contribuabil. În acest caz, contribuabilul nu se sustrăgea de la plata obligaţiilor fiscale, nefiind conştient de aceste interpretări care generau obligaţii fiscale suplimentare. Astfel, în sarcina contribuabilului erau stabilite obligaţii fiscale principale şi accesorii ce nu puteau fi achitate, deşi contribuabilul achitase la timp obligaţiile fiscale declarate până în acel moment.

În lipsa amnistiei, mulţi dintre contribuabilii cu obligaţii fiscale restante nu le vor putea achita. De multe ori fiscul nu poate acoperi aceste obligaţii prin executare silită, existând riscul intrării în insolvenţă cu efecte pe întreg lanţul comercial. Astfel, vor exis-ta în continuare două categorii de contribuabili: cei care îşi plătesc obligaţiile fiscale şi cei care nu. Prin condiţiile impuse de proiectul de amnistie, cei care doresc să beneficieze de această facilitate vor trebui să achite obligaţiile fiscale principale, nemaiavând un avantaj major faţă de contribuabilii care oricum îşi plăteau obligaţiile fiscale la timp.

În plus, fiscul ar trebui să acorde facilităţi contribuabililor buni platnici tocmai pentru a recompensa comportamentul corect al acestora. Un exemplu poa-te fi acordarea de reduceri pentru plata obligaţiilor fiscale la termen. De asemenea, contribuabilii disciplinaţi pot fi recompensaţi printr-un grad de risc scăzut ce poate reduce frecvenţa sau amploarea inspecţiilor fiscale, prioritate la rambursarea TVA, obţinerea de certificate de amânare la plata TVA în vamă etc.

Acest lucru nu înseamnă că amnistia este o soluţie la care putem apela de fiecare dată. Amnistia fiscală ar trebui să aibă un caracter excepţional. Acordarea de amnistii fiscale în mod repetitiv riscă să fie contraproductivă, putând duce la concluzia că neplata obligaţiilor fiscale la termen poate fi o strategie de finanţare. În plus, caracterul excepţional al amnistiei fiscale este întărit şi de întrebările ce pot apărea privind impactul asupra concurenţei. Statul ar trebui să folosească toate pârghiile legale, existente deja, pentru a preîntâmpina nevoia unei amnistii în viitor.