Proiectul european "Cafe d"Europe" a fost inaugurat oficial în Bucureşti

C.I.
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 10 mai 2006

Proiectul Cafe d"Europe a fost inaugurat oficial ieri, în cafeneaua Grand Cafe Galleron din Bucureşti. La dezbaterea organizată cu ocazia lansării acestei intiaţive europene în România au participat personalităţi culturale şi politice reprezentative în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană: Anca Boagiu, Ministru al Integrării Europene, Monica Macovei, Ministrul Justiţiei, Christian Zeileissen, Ambasadorul Austriei la Bucureşti, Mihai Răzvan Ungureanu, Ministru al Afacerilor Externe, Gheorghe Schwartz, scriitorul român care a fost ales să reprezinte România în cadrul proiectului "Cafe d"Europe". Întîlnirea a fost moderată de către Teodor Baconschi, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi, totodată, personalitate culturală apreciată.

Invitaţii au dezbătut în jurul unei ceşti de cafea, alături de reprezentanţii presei, priorităţi sociale, culturale şi politice, idei şi concepte care stau la baza Europei de mîine, din care va face parte şi România.

Proiectul Cafe d"Europe este o iniţiativă a Institutului Regiunilor din Europa (IRE) şi se desfăşoară sub patronajul Preşedinţiei Aus-triece a Uniunii Europene, în toate cele 25 de state membre, precum şi în cele două ţări candidate România şi Bulgaria.

Pe parcursul zilei de 9 mai, vizitatorii "Cafe d"Europe" Bucureşti au avut posibilitatea de a experimenta diversitatea culinară europeană, graţie unei selecţii de dulciuri tradiţionale din cele 27 de ţări. Reţete ale specialităţilor naţionale au fost oferite, ca amintire a Zilei Europei 2006, celor care au trecut pragul cafenelei. De asemenea, vizitatorii au putut asculta, în lectura autorului, nuvela compusă special de către scriitorul Gheorghe Schwartz pentru proiectul "Cafe d"Europe", intitulată "Europa, sau Despre diferitele incifrări şi descifrări de pe pielea din fibră de sticlă a Vacilor Speranţei".

Proiectul "Cafe d"Europe" este implementat în România printr-un parteneriat GAV Scholz&Friends Bucureşti şi Free Communication.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb