Proiectul german de tranziţie energetică DESIGNETZ devine operaţional

S.B.
Companii / 2 februarie 2021

Proiectul german de tranziţie energetică DESIGNETZ devine operaţional

Un număr de 46 de parteneri din trei state federale germane investighează, în cadrul proiectului DESIGNETZ, modul în care va funcţiona un sistem energetic al viitorului, descentralizat, digital şi verde, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit comunicatului, soluţiile posibile sunt testate într-o interacţiune complexă dintre realitate şi simulare. Până acum, experţii au înfiinţat subproiecte, cum ar fi stocarea energiei în baterii sau sistemele individuale de alimentare cu energie termică, şi le-au pus în funcţiune, adunând informaţii despre modul în care ar putea fi configurat întregul sistem.

După patru ani de cercetare, DESIGNETZ începe să funcţioneze - sistemele individuale sunt integrate în sistemul general. Pentru prima dată este posibilă acum comunicarea bidirecţională între sistemele tehnice reale şi aşa-numitul cockpit al sistemului, care simulează situaţiile de reţea din anul 2035.

Thomas König, responsabilul pentru activitatea de reţea a E.ON, spune: "Cu DESIGNETZ operaţional, am atins o etapă importantă. Pe baza rezultatelor, vom putea prezenta cum ar putea arăta lumea energetică de mâine şi căror condiţii - cadru actori diferiţi vor trebui să se adapteze pentru ca tranziţia energetică să aibă loc cu succes. DESIGNETZ oferă nu numai impulsuri importante pentru noi, ci şi pentru factorii politici şi de reglementare".

Sistemele tehnice ale subproiectelor DESIGNETZ transmit capacităţile de generare, consum şi stocare (flexibilitate) către sistem printr-un hub de date descentralizat, Energy Gateway. O unitate de stocare a energiei estimează, de exemplu, câtă energie electrică se poate stoca sau introduce în reţeaua de distribuţie în timpul perioadei de testare. Cockpit-ul sistemului utilizează date meteorologice pentru a calcula sarcina preconizată a reţelei şi utilizarea optimă, raportând înapoi sistemelor cantitatea care ar trebui să fie pusă la dispoziţie.

În timpul testării, cockpit-ul sistemului determină dacă sistemele din subproiecte au putut efectiv să ofere flexibilitatea necesară, după cum s-a solicitat. Ca rezultat, se câştigă o experienţă valoroasă cu privire la modul în care tehnologiile interconectate reacţionează la cerinţele reale precum şi rolul pe care îl joacă defecţiunile tehnice, schimbările meteorologice şi timpul de reacţie a sistemului. În plus, cockpit-ul sistemului poate integra sistemele tehnice actuale într-un sistem simulat de furnizare a energiei pentru anul 2035.

Datele obţinute în urma testărilor vor fi analizate până la sfârşitul lunii martie şi vor fi integrate în rezultatele finale ale celui mai cuprinzător proiect de tranziţie energetică existent vreodată. Concluziile vor arăta, de asemenea, modul în care standardizarea şi digitalizarea trebuie continuate pe mai departe şi cum ar trebui să arate mediul de reglementare, astfel încât potenţialul de flexibilitate tehnică să poată fi de fapt utilizat şi tranziţia energetică să aibă succes.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb