Propunere de reformare a UDMR

Ziarul BURSA #Politică / 15 august 2006

Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) are nevoie de o nouă structură, care să ia decizii eficiente într-un timp mai scurt, a declarat, ieri, la Cuj-Napoca, vicepreşedintele executiv al Uniunii, Zsolt Nagy. Nagy, care este şi ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, a prezentat, într-o conferinţă de presă, alături de deputatul UDMR Kelemen Hunor, un model de reformare a Uniunii, astfel încât aceasta să se adapteze mai bine la actuala realitate politică şi socială.

Potrivit celor doi, citaţi de Rompres, reforma se poate face urmărind două principii - schimbarea structurii interne şi îmbunătăţirea retoricii, al cărei accent ar trebui să fie pus pe problemele de interes general, care sunt ale tuturor comunităţilor din România.

Reprezentanţii UDMR au anunţat că în ceea ce priveşte actul decizional ar trebui înfiinţată o structură intermediară, care să se poată întruni uşor, în scurt timp şi care să poată lua repede decizii eficiente. În momentul de faţă, forurile decizionale sunt Consiliul Operativ şi Consiliul Reprezentanţilor Uniunionali (CRU), care se întrunesc destul de rar. Reforma UDMR ar putea acţiona şi asupra acestui CRU, care prezintă o structură bună pentru deciziile strategice, iar în cadrul său ar putea accede şi membri ai altor organizaţii care reprezintă interesele comunităţii maghiare, cum ar fi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania. Aceasta va fi, practic, după cum a explicat Zsolt Nagy, o portiţă deschisă către dialogul cu celelalte organizaţii maghiare, pe baza căruia se va putea realiza o mai bună apropiere de electorat.

Cei doi lideri UDMR au precizat că reformarea Uniunii nu se îndreaptă împotriva cuiva, ci este gândită pentru realizarea a ceva, dorindu-se concretizarea ei într-un demers constructiv şi eficient. La rândul său, Kelemen Hunor a spus că actuala structură a UDMR, cum a fost ea gândită în 1993, a fost foarte bună pentru acea perioadă de timp şi pentru anii care au urmat, dar mediul politic s-a schimbat mult şi este necesară o reorganizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb