PROPUNERE O nouă formulă de calcul a impozitului pe profit

În articolul de faţă propun o nouă formulă de calcul a impozitului pe profit, care ţine cont nu atât de presiunea fiscală individuală, ci mai degrabă de stimularea acumulării de capital şi creşterea productivităţii. Abordarea impozitării profitului firmelor ar porni de la cu totul alte obiective decât presiunea fiscală care în mod obsesiv şi de multe ori cu temei (nu neg asta!) este adusă în discuţie când este abordată fiscalitatea.

Propunerea ia în considerare că activitatea firmelor se va relansa spre sfârşitul primului trimestru al acestui an sau în prima parte a trimestrului al doilea, iar nevoia de capital va fi în creştere, într-un orizont de timp de 10-15 ani, pe fundalul unui nou ciclu economic în care investiţiile sunt vitale supravieţuirii şi competitivităţii firmelor, ţinând cont de trans­formarea digitală şi ţinta de reducere a emisiilor de dioxid de carbon care inevitabil schimbă tehnologii şi structura de producţie. În piaţă vor rezista firmele care investesc permanent.

Asta înseamnă că cererea de capital va fi în creştere. Creditul dublat de o fiscalitate mai puţin constrângătoare vor juca un rol determinant.

Din punctul meu de vedere, impozitul la firme trebuie aplicat ca diferenţă între profitul din anul fiscal curent şi profitul din anul fiscal precedent, comparativ cu sistemul actual în care cota de impunere se aplică asupra rezultatului din anul fiscal curent. De exemplu, dacă în anul fiscal 2021, după determinarea rezultatului contabil şi a materiei impozabile, o firmă a înregistrat un profit (din care s-au dedus cheltuielile deductibile şi veniturile neimpozabile) de 105.000 lei, iar în anul 2020 aceeaşi firmă a înregistrat un profit impozabil de 100.000 de lei, impozitul trebuie calculat si aplicat asupra diferenţei, respectiv la 5000 lei, nicidecum la întreaga sumă înregistrată într-un an fiscal.

Cu alte cuvinte, impozitul se aplică asupra acumulării nete de venit ce se adaugă la capitalul firmei. În cazul în care firma înregistrează pierderi într-un an, se trece la sistemul în care cota de impunere se prelevează din profitul din anul în care s-a înregistrat.

Sistemul de impunere fiscală pe sold în locul celui actual în care cota de impunere se aplică asupra rezultatului din anul fiscal în care s-a înregistrat ar trece în plan secundar problema cheltuielilor deductibile, care în acest moment este printre cele mai sensibile subiecte pentru firme. De asemenea, pentru că modelul pe care îl propun pune accent pe stimularea acumulării de capital, se pune problema dacă mai este necesar să se păstreze facilitatea de scutire a profitului reinvestit. Este discutabil, mai cu seamă că legislaţia fiscală permite aplicarea amortizării accelerate. Ar rămâne scutirea pe activităţi de cercetare, deşi nu cred că a dat rezultate.

Ideea pe care o avansez se bazează în bună măsură pe o metodă aplicată în Germania mult timp, respectiv pe compararea activelor comerciale ("Betriebsvermögensvergleich"), în care profitul impozabil se calculează că diferenţă între activul comercial din anul curent minus activul comercial din anul precedent, majorat cu valoarea "ieşirilor" (de ex. reduceri de capital autorizat, retrageri de bani, investiţii în valori mobiliare) şi reduse cu valoarea depozitelor. În Germania, metoda de calcul a impozitului pe profit este mai mult o impunere pe capital decât pe rezultat. Problema este că în Germania calculul se face în baza "bilanţului fiscal" (Steuerbilanz). Deşi bilanţul fiscal ar trebui să fie acelaşi cu cel uzual, între cele două pot apărea mici diferenţe (de ex. la provizioane pentru impozite amânate). Eu am făcut o adaptare a modelului german, la ceea ce s-ar putea aplica în România, unde nu există "bilanţ fiscal". De asemenea, apreciez că aplicarea cotei de impunere asupra diferenţei între profitul obţinut în doi ani fiscali succesivi ar avea o eficienţă mai mare comparativ cu aplicarea sistemului pe activul net, mai cu seamă la firmele mici şi mijlocii, unde creşterea în valoare a activelor se înregistrează mai lent.

Metoda ar stimula investiţiile, inclusiv cele străine, într-o perioadă în care economia intră pentru o perioadă lungă de timp într-o fază de tranziţie, aşa cum am precizat în introducerea acestui articol şi firmele au nevoie de capital pentru a face faţă schimbărilor şi concurenţei. Pe de altă parte, metoda de calcul a impozitului pe profit pe care o propun ajută la autofinanţarea firmelor, în condiţiile în care creditul bancar în România este scump, mai cu seamă pentru microfirme şi firmele mici.

Introducerea unui nou sistem de impunere fiscală bazat pe diferenţa de rezultate între doi ani fiscali consecutivi ar avea un impact semnificativ la firmele mari din industrie, dar introducerea pe termen scurt la acestea este imposibilă. Consider că se poate experimenta această metodă la microîntreprinderi, într-o fază de pilotare de 1-2 ani. Acestea plătesc impozit de 1% sau 3%, aşa încât impactul în venitul fiscal ar fi nesemnificativ. La firmele mijlocii şi mari, trecerea de la sistemul actual bazat pe nivelul de impunere de 16% la unul în care acelaşi nivel de impunere de 16% s-ar aplica pe un sold s-ar putea face într-un termen mai lung.