"Protan" nu are autorizaţie pentru canalizarea din Popeşti-Leordeni

A.G.R.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 17 septembrie 2008

"Protan" nu are autorizaţie pentru canalizarea din Popeşti-Leordeni

Sistemul iniţial de canalizare al concesionarului serviciilor de ecarisaj la nivel naţional "Protan - Sucursala Popeşti-Leordeni" a fost realizat fără niciun act de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor, susţin oficialii Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR). "Pentru devierea reţelei de canalizare, utilizatorul trebuie să se adreseze Primăriei Popeşti-Leordeni care emite certificatul de urbanism, în care se precizează avizele necesare pentru promovarea investiţiei, printre care şi avizul de gospodărire a apelor, ce va fi emis conform competenţelor de Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-Bucureşti", se arată în comunicatul ANAR, citat de Agerpres.

Avizul de gospodărire a apelor se emite în baza solicitării transmise de către beneficiarul investiţiei, însoţită de o documentaţie tehnică de fundamentare, conform prevederilor legale. ANAR precizează că în baza avizelor obţinute, Primăria Popeşti-Leordeni poate emite autorizaţia de construire. În situaţii de urgenţă, utilizatorul poate solicita Primăriei Popeşti-Leordeni autorizaţie de construire, care să le dea posibilitatea începerii execuţiei lucrărilor la noua canalizare, putând ulterior să obţină celelalte avize, printre care şi avizul de gospodărire a apelor.

Având în vedere nerealizarea unor termene şi măsuri din Programul de etapizare asumat de "Protan Bucureşti - Sucursala Popeşti-Leordeni", renegocierea acestora pentru un nou program de etapizare se va realiza în urma hotărârii Comisiei de Analiză Tehnică, întrunită la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bucureşti.

Conform angajamentelor României faţă de Uniunea Europeană, agenţii economici care au instalaţii în care se des­făşoară activităţi aflate sub incidenta Directivei 96/61/CE (privind Controlul Integrat al Poluării- IPPC), trebuiau ca până la data aderării să aplice toate măsurile necesare conformării cu prevederile acesteia. Este vorba despre agenţi economici care folosesc în activitatea lor substanţe periculoase, fiind exceptate doar acele activităţi care au obţinut perioada de tranziţie. Activitatea desfăşurată de "Protan Bucureşti - Sucursala Popeşti-Leordeni" intră sub incidenta Directiva IPPC, iar în conformitate cu planul de implementare compania a obţinut o perioadă de tranziţie pentru introducerea celor mai bune tehnici disponibile în vederea respectării valorilor limita de emisie, până în anul 2015.

Oficialii ANAR mai arată: "Din punct de vedere al gospodăririi apelor, Protan - Sucursala Popeşti-Leordeni deţine o autorizaţie emisă de Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-Bucureşti din cadrul Direcţiei Apelor Argeş-Vedea. În vederea încadrării în limitele prevăzute pentru indicatorii specifici tipului de industrie, a fost negociat şi aprobat Programul de etapizare".

În Programul de etapizare era prevăzut termenul de 20 decembrie 2006 pentru finalizarea reabilitării sistemului actual de canalizare şi a instalaţiilor de preepurare (separator şi decantor), iar 30 septembrie 2007 pentru finalizarea studiului de soluţie privind optimizarea epurării corespunzătoare a tuturor apelor uzate evacuate de pe amplasament. Execuţia lucrărilor rezultate în urma studiului are termen de finalizare - 30 septembrie 2008.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La noi ,ca la nimeni.Speram,ca odata intrati in Europa sa tratam cu seriozitate aceste bombe ecologice,gen Protan.Sant dezamagit sa constat ca, in continuare,se dau termene...la termene(nu suna cunoscut?) pentru rezolvarea unor probleme,ce nu se vor rezolva niciodata si in felul acesta si copiii copiilor nostri vor avea de suferit de pe urma poluarii si degradarii mediului.Nu este de mirare faptul ca Romania este tara cu cea mai ridicata mortalitate si morbiditate din Europa,iar judetul Ilfov,este...fruntas in Romania.Cea mai mare contributie la aceasta contraperformanta o are Protan,cu largul concurs al nepasarii criminale a tuturor autoritatilor,centrale si locale.RUSINE!Dar de suferit,suferim noi cei multi si nevinovati,care nu putem decat striga inca odata:RUSINEEEEE!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb