Provident se extinde în Spania

BIANCA DOBRESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 august 2014

Grupul britanic International Personal Finance (IPF), care operează sub brandul Provident, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute ieri, că se va extinde în Spania, începând cu ianuarie 2015, reprezentanţii băncii prognozând că aceasta va fi şi cea mai mare piaţă în care vor efectua operaţiuni.

La ora actuală, grupul are peste 312.000 clienţi activi în România şi Bulgaria, reprezentând o creştere de 16% comparativ cu primul semestru din 2013.

IPF are aproximativ 300 de angajaţi şi angajaţi independenţi în Bulgaria şi aproximativ 5000 de clienţi în acest stat, potrivit reprezentanţilor Provident. Clienţii Provident au de obicei venituri medii şi submedii şi vârsta cuprinsă între 35 şi 55 de ani, dintre care 26% primesc pensii. În prezent, suma maximă împrumutată de clienţii noi ai băncii este de 3.500 de lei. Cât despre clienţii fideli, aceasta ajunge până la 5.000 lei pe o durată de 78 de săptămâni.

Potrivit reprezentanţilor Provident, instituţia financiară şi-a propus să ofere împrumuturi cu rambursări lunare, aceasta fiind o alternativă la modelul actual ce presupune achitarea săptămânală a ratelor. Banca şi-a cesionat către recuperatori creanţe provenite din contractele de credit a mai puţin de 10% dintre clienţi.

Grupul Provident şi-a pus drept ţintă un profit de 15-16 milioane euro.

Filialele din România şi Bulgaria ale IPF au acordat împrumuturi de 68,4 milioane euro în prima jumătate a anului curent iar comparativ cu anul trecut, s-a înregistrat o creştere de 26%. De asemenea, faţă de prima jumătate a anului trecut, s-a observat o creştere de 23% în ceea ce priveşte veniturile, ajungându-se la 45,3 milioane euro în primele şase luni ale lui 2014. Profitul operaţional brut al grupului britanic, potrivit standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS), a fost de 2,1 milioane euro.

În cei opt ani de prezenţă pe piaţa locală, compania a investit în România peste 230 de milioane de euro şi a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 30 de milioane de euro.

Provident are peste 850 angajaţi în ţara noastră şi colaborează cu peste 4.200 agenţi independenţi în 80 de oraşe la nivel naţional.

IPF este una dintre cele mai puternice 250 de companii internaţionale listate la Bursa din Londra (LSE).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Foarte bun

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb