PSD şi-a întors armele împotriva lui Adrian Năstase. Liderii PSD care, odinioară, nu mai conteneau să lanseze declaraţii laudative la adresa fostului premier, se regrupează acum în jurul fostului lider al formaţiunii, Ion Iliescu. După ce mai ieri, organizaţiile PSD din Ardeal se pronunţau împotriva reactivării lui Ion Iliescu în vîrful PSD, acum chiar şi apropiaţii fostului premier sar gardul "în ograda vecină".
În urmă cu două zile, Dan Ioan Popescu şi Miron Mitrea au arătat că grupurile de influenţă din partid îl vor susţine pe Ion Iliescu în lupta pentru preşedinţia PSD. Totodată, ieri, la deschiderea sesiunii parlamentare, senatorii PSD au consolidat poziţia colegilor lor. Astfel, senatorul Doru Ioan Tărăcilă a declarat că rămîne de actualitate hotărîrea Congresului Extraordinar de anul trecut, prin care Ion Iliescu a fost invitat să revină în fruntea PSD. Referindu-se la Adrian Năstase, domnul Tărăcilă a adăugat: "Avem un partid mare. O să se găsească un loc şi pentru el în structura PSD."
Senatorul de Cluj Vasile Dîncu schimbă, şi el, macazul. Mai nou, în viziunea domniei sale, Ion Iliescu nu mai este un "produs expirat" (aşa cum susţinea nu demult), ci este "produsul unui partid expirat".
Pe de altă parte, Octav Cozmâncă este ceva mai indulgent cu Adrian Năstase: "Tandemul dintre Iliescu şi Năstase este o formulă normală şi înţeleaptă. Nu are importanţă cine va fi numărul unu şi cine va fi numărul doi."
Cu toate acestea, Ion Iliescu preferă să fie, în continuare, o voce echilibrată în PSD: "Eu o să iau o poziţie pe fondul acestei probleme după şedinţa de săptămîna viitoare a Biroului Executiv Central. Rezultatul final referitor la poziţii, funcţii ş.a.m.d. îl veţi afla la Congres."
Se pare, însă, că soarta PSD a fost decisă încă de acum două zile, cînd Adrian Năstase şi Ion Iliescu s-au întîlnit pentru o discuţie tete-a-tete. Acolo a fost hotărîtă soarta tuturor figurilor importante din partid. Surse apropiate discuţiei ne-au declarat că Ion Iliescu şi Adrian Năstase au convenit ca fostul preşedinte să conducă mai departe PSD, în timp ce actualului lider îi va rămîne funcţia de preşedinte executiv. Aceleaşi surse ne-au spus că Adrian Năstase a cerut, în schimb, să dispară din funcţiile de vicepreşedinţi toate figurile "învechite" şi să fie promovaţi oameni noi, precum Mihai Tănă-sescu, Alin Teodorescu, Cristian Diaconescu.
Astfel, liderii organizaţiilor din teritoriu pot să stea liniştiţi. Ideile de modernizare a partidului se izbesc, oricum, de uşile PSD, iar "de a treia cale" nici nu mai poate fi vorba.