PSD şi PRM nu mai vor anticorupţie

Valentin Roman, Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Politică / 10 februarie 2006

Preşedintele Traian Băsescu are o altă minge la fileu - promulgarea deciziei Senatului

Lupta anticorupţie îl scoate iarăşi la rampă pe Traian Băsescu care are în mîini soarta Departamentului Naţional Anticorupţie. După cum Radu Berceanu, senator PD, nu putea concepe că preşedintele va promulga această hotărîre a camerei superioare a Parlamentului, putem intui că Traian Băsescu va avea un prilej în plus să demonstreze că este un preşedinte jucător...de-a corupţia.

Senatul a respins ieri ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.134/2005, care consfinţea transformarea Parchetulului Naţional Anticorupţie (PNA) în Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA). Cea mai importantă consecinţă a deciziei senatorilor o reprezintă faptul că, prin respingerea proiectului de act normativ, demnitarii nu mai pot fi anchetaţi de DNA. Proiectul legii de aprobare a OUG 134/2005 nu a întrunit la Senat, care este camera decizională, numărul de voturi necesar adoptării, obţinînd numai 47 de voturi din totalul de 96 exprimate.

Senatorul democrat Radu Berceanu, vicepreşedintele Senatului ne-a declarat că "proiectul de lege a căzut din cauza lipsei de la vot a senatorilor din coaliţia de guvernămînt". Domnia sa ne-a mai spus că, deşi ceruse colegilor, alături de senatorul PC Gavrilă Vasilescu, retrimiterea actului normativ la Comisia Juridică, majoritatea celor prezenţi au votat împotrivă.

Radu Berceanu a mai spus că "este evident că PSD împreună cu aliaţii lor din PRM au constatat că problema lor nu este a persoanelor din partid, ci a partidului întreg şi din acest motiv nu au votat legea", adăugînd că "ei vor o structură care să ancheteze doar furturi mărunte şi nu furturile parlamentarilor".

În replică, Lucian Bolcaş, vicepreşedinte PRM, ne-a spus: "Nouă nu ne plac şmecheriile legislative împotriva spiritului Constituţional", făcînd referire la "şmecheria de desfiinţare a PNA şi înfiinţarea acestui departament (n.n. DNA) cu aceleaşi atribuţii de cercetare a parlamentarilor".

Domnia sa ne-a spus că "votul e un răspuns la o sfidare a deciziei Curţii Constituţionale" şi a negat o înţelegere cu PSD în privinţa votului, deoarece "motivaţia noastră este alta decît a PSD-ului". Lucian Bolcaş: "Nu putem înghiţi toate găluştile ieftine ale Monicăi Macovei, minis-trul Justiţiei, aşa cum face Călin Popescu Tăriceanu".

În replică la hotărîrea de ieri a Senatului, primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat că îi va solicita preşedintelui Traian Băsescu să retransmită Senatului ordonanţa cu privire la DNA, în cazul în care nu există alte mijloace de rezolvare a situaţiei. Domnia sa este de părere că transformarea PNA în DNA "reprezintă o chestiune de ordin administrativ" şi a reiterat faptul că Executivul luase această decizie deoarece "PNA, aşa cum era organizat, separat de Parchetul General, nu era eficient".

În acelaşi timp, Livia Săplăcan, purtătorul de cuvînt al DNA, ne-a declarat că "pasul următor este ca acest proiect de lege să fie supus atenţiei preşedintelui ţării". Domnia sa ne-a mai spus că preşedintele Traian Băsescu are la dispoziţie, conform legii, 20 de zile pentru a hotărî ce se va întîmpla cu proiectul de act normativ: ori îl va promulga sau respinge în forma iniţială, ori îl va retrimite Parlamentului spre dezbatere. Domnia sa ne-a mai precizat că "dacă în final proiectul nu va fi aprobat, asta va însemna practic un pas înapoi pentru această instituţie, prin crearea unui întreg proces birocratic de retrimitere a dosarelor demnitarilor anchetaţi înapoi la Parchetul General". Doamna Săplăcan ne-a mai spus că, pînă la emiterea unei decizii definitive din partea preşedintelui Băsescu, DNA va continua anchetele în dosarele demnitarilor, deja deschise.

Societatea civilă nu a întîrziat să reacţioneze la votul senatorilor

Directorul executiv al "Trans-parency International", Victor Alistar se declară consternat faţă de votul Senatului de respingere integrală a ordonanţei de urgenţă privind DNA.

Domnia sa este de părere că "acest vot exprimă angajamentul scăzut al coaliţiei de guvernămînt şi al opoziţiei faţă de obiectivele strategice ale ţării noastre şi de combatere a corupţiei."

În acelaşi timp, Victor Alistar susţine că "posibilitatea transferului de dosare către Parchet va afecta încă o dată continuitatea procesului de sancţionare a corupţiei în rîndul demnitarilor şi va pune sub semnul întrebării operativitatea şi consistenţa muncii DNA".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb