PSD: "USR minte pentru a-şi ascunde culpa în scandalul achiziţiei iresponsabile de vaccinuri COVID-19"

S.B.
Politică / 20 aprilie 2022

"USR minte pentru a-şi ascunde culpa în scandalul achiziţiei iresponsabile de vaccinuri COVID-19"

PSD denunţă minciunile lansate în serie de USR în încercarea disperată de a-şi ascunde culpa pentru achiziţia supradimensionată de vaccinuri COVID-19, într-un moment în care Guvernul contractase deja un număr de doze care depăşea de câteva ori populaţia României, informează news.ro.

În loc să-şi asume răspunderea pentru irosirea a sute de milioane de euro, cei care au semnat pentru această achiziţie se denunţă reciproc. Membrii USR care au semnat comenzile dau vina pe fostul premier care le-a aprobat, iar acesta dă vina pe foştii miniştrii USR care le-au comandat.

"Dincolo de bătaia de joc faţă de banul public pe care au produs-o când au fost la guvernare, cei de la USR încearcă acum să dezinformeze opinia publică printr-o avalanşă de minciuni şi omisiuni privind detaliile acestor achiziţii inutile prin care au devalizat bugetul de stat", arată un comunicat de presă al social-democraţilor.

Astfel, PSD susţine că USR a minţit când a spus că prin acordul dintre Comisia Europeană şi statele membre, acestea ar fi fost obligate să comande în avans vaccinurile COVID-19. Adevărul este că statele membre aveau opţiunea de a refuza intrarea în contract cu unul sau mai mulţi furnizori de vaccinuri. USR putea evita achiziţia a încă 39 de milioane de doze, după ce Guvernul contractase deja 56 de milioane care erau în curs de livrare.

O altă minciună ar fi că miniştrii USR ar fi avut grijă să comande numărul minim de doze de vaccin. În realitate, spune PSD, în memorandumul din mai 2021, semnat de Mihăilă, Barna şi Cîţu, este precizat: "Cheia de distribuţie a dozelor este strict pro rata populaţional şi nu poate fi solicitată alocarea unui volum diferit de doze".

Prin urmare, nu existau cote minime şi maxime, mai indică sursa citată. În schimb, România putea refuza să intre în contract.

USR acuză dacă PSD "ar fi citit puţin" ar fi aflat că memorandumul se referă la un singur tip de vaccin. Totuşi, la momentul aprobării memorandumului acesta nu putea fi citit de opinia publică pentru că era confidenţial, deşi prevedea o achiziţie din bani publici de trei sferturi de miliard de euro, conform sursei menţionate.

"Nu e relevant câte tipuri de vaccin s-au comandat, ci numărul supradimensionat de doze contractate. Totalul dozelor comandate de miniştrii USR este de 6 ori mai mare decât populaţia vizată de campania de vaccinare", mai indică documentul de presă al PSD.

O altă minciună a USR este că vaccinurile puteau fi vândute şi donate foarte uşor. Cu toate acestea, după cum reiese din memorandumul semnat de USR, în prima fază România nu putea vinde sau dona surplusul de doze de vaccin decât cu acordul furnizorilor. În a doua fază, când s-a permis vânzarea sau donarea fără avizul furnizorului, interesul pentru vaccinare a scăzut considerabil fiind dificilă inclusiv donarea dozelor către alte state.

USR a mai acuzat că ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila nu s-ar fi ocupat să revândă surplusul de vaccinuri COVID-19. Totuşi, în primele 43 de zile ale mandatului său, ministrul Alexandru Rafila a reuşit să revândă 7,5 milioane de doze de vaccin către Germania şi Ungaria. Este un volum de peste şase ori şi jumate mai mare decât dozele revândute în patru luni şi jumătate de ministrul Ioana Mihăilă (1,17 mil. doze), deşi atunci pandemia era pe vârf, iar interesul altor state pentru vaccinuri era mult mai ridicat decât în prezent.

La acest moment, niciun alt stat nu mai este interesat de achiziţia de vaccinuri COVID-19, mai indică sursa amintită.

Miniştrii USR ar fi vândut surplusul de doze şi ar fi recuperat astfel o parte din banii plătiţi furnizorilor, mai susţine PSD. Astfel, miniştrii USR ai Sănătăţii au obligaţia să prezinte public prejudiciul creat la bugetul de stat în urma expirării termenului de valabilitate al dozelor contractate, livrate dar neutilizate.

De asemenea, USR a mai susţinut că noul contract ar fi prevăzut că dozele de vaccin pentru anii 2022 şi 2023 ar fi fost adaptate noilor tulpini. În schimb, adevărul este, argumentează PSD,că la data semnării memorandumului pentru achiziţia a 39 de milioane de doze, varianta Delta încă nu se manifestase pe teritoriul României (primele cazuri au apărut în iulie 2021), iar varianta Omicron a apărut la nivel mondial abia în noiembrie 2021.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. toti sint partasi la jaf . s-a opus psd cu ceva ? nimeni nu-si face plingere penala , doar gargara la tv .

    1. Exista o ancheta a DNA inca din 2021, sa o finalizeze si sa ii trimita in judecata..

      o fi , dar nu in urma plingerii psd .nu se ataca concret unii pe altii , doar la tv .

    Partidul securicilor este la fel de vinovat de atrocitati si crime si periculos ca PCR -ul lui Ceausescu. Aceasta adevarata coloana a 5 - a securitatii, ramura a KGB-ului, "neomarxistii" trebuie interzisa in Romania si peste tot in lume. .

    Jos securitatea. Jos KGB-ul  

    1. Jos trolii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb