Pseudo-ştiinţa climei şi tatuajele mentale

Gheorghe Piperea
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 iulie 2023

Pseudo-ştiinţa climei şi tatuajele mentale

"I'm trying to follow the science, but I keep finding the money..."

(Proverb tehno-corporaTRIST - în traducere liberă, "tot încerc să mă ghidez după ştiinţă, dar în drum dau mereu de bani, la naiba")

Gheorghe Piperea

John Clauser, un laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 2022* şi cercetător în campusul Berkeley al Universităţii din California, a declarat recent că "nu există criză climatică" şi a criticat Panelul Internaţional pentru Schimbarea Climatică (IPCC) pentru că răspândeşte dezinformări.

Clauser, un "sceptic al schimbării climatice", este şi membru al Coaliţiei Dioxidului de Carbon, o organizaţie care susţine că emisiile de CO2 sunt, de fapt, benefice vieţii pe Pământ. Orice om cu opt clase primare trebuie să ştie că dioxidul de carbon este "hrana" utilizată de plante, în procesul fotosintezei, pentru a produce oxigen. Dacă există această hrană, există şi plante, adică hrană pentru animale şi pentru oameni, şi există oxigen.

Conform lui Clauser, un fizician care nu s-a născut ieri şi nici nu a utilizat maşinăria de propagandă a Americii, nici ChatGTP, ca să ajungă să merite Premiul Nobel pentru fizică pe anul 2022, strategia acestui IPCC se bazează pe neînţelegeri şi exagerări. În timp ce o reală criză/urgenţă climatică rămâne încă de descoperit şi stabilit, alte extrem de grave probleme ale lumii sunt deja curente şi constrângătoare. De exemplu, ar trebui să vorbim mai des despre necesitatea asigurării unui standard de viaţă decent pentru o populaţie globală în creştere (şi, în ţările dezvoltate, în proces accelerat de îmbătrânire - n.n.).

Narativul urgenţei climatice şi agenda "verde" nu sunt altceva decât forme de "corupţie periculoasă a ştiinţei, care ameninţă economia mondială şi bunăstarea a miliarde de oameni". Potrivit lui Clauser, greşit condusa ştiinţă a climei a eşuat într-o şocantă pseudo - ştiinţă umflată jurnalistic**, care a devenit modalitatea perfectă de a camufla gravele probleme reale ale lumii actuale şi vinovăţiile care le-au cauzat. Pseudo-ştiinţa climei este utilizată propagandistic de agenţii de marketing comercial, de politicieni, de agenţii guvernamentale şi de organizaţii ecologiste (interesate de climă doar în mod ipocrit şi de faţadă) şi produce bani. Foarte mulţi, nemeritaţi şi ilegitimi bani.

Personal, aş adăuga că:

(i) această pseudo-ştiinţă devine foarte uşor un "tatuaj mental" al idioţilor utili care, cu "îndreptăţirea" dată de acest semn al pseudo-deşteptăciunii, devin câini turbaţi care atacă în haită orice încercare de discuţie rezonabilă a problematicii climei şi că

(ii) ştiinţa care nu mai poate fi contrazisă NU ESTE ştiinţă, aşa cum bine remarca de mult uitatul Karl Popper.

Revenind la Clauser, acesta ne atrage atenţia asupra faptului că modelele prevalente de "răspuns" la provocările schimbărilor climatice sunt necredibile. Mult mai grav este, însă, că aceste modele, impuse birocratic, sunt deopotrivă iresponsabile şi periculoase, întrucât nu ţin cont de un mecanism natural al Pământului de protecţie contra radiaţiilor periculoase ale Soarelui, ba chiar îl pun în pericol de extincţie.

Norii care se formează prin evaporarea apei mărilor şi a oceanelor acoperă permanent aproape două treimi din suprafaţa Pământului. Cea mai mare parte a energiei care se abate asupra Pâmântului vine dinspre Soare şi este reflectată de aceşti nori, înainte de a atinge Pâmântul şi a-l încălzi. Potrivit lui Clauser, continua geneză a acestor nori reflectivi oferă Pământului un "termostat natural" care reglează permanent temperatura, printr-un puternic efect de feedback negativ. Acest tip de termostat este de peste 50 de ori mai puternic decât efectul de încălzire al emisiilor de CO2. Faptul că IPCC şi Academia Naţională de Ştiinţe ignoră sau vor să elimine acest efect de termostat, în favoarea ţintei false a reducerii sau a neutralizării emisiilor de CO2, reprezintă cea mai mare incertitudine a predicţiilor lor climatice şi, totodată, cel mai mare pericol la adresa umanităţii.

Două note personale:

(i) că tot e la modă filmul holiudian Oppenheimer, despre construcţia şi utilizarea criminală a celor două bombe atomice aruncate asupra Japoniei, la finalul celui de-al doilea război mondial - orice bombă atomică utilizată sau testată conţine un risc de a declanşa o reacţie în lanţ, aptă să distrugă atmosfera Pământului; iar ruşii şi americanii se ameninţă azi reciproc cu atacuri nucleare....

(ii) "suveranistul" Putin, primul lider totalitar care a impus vakseenarea obligatorie, tocmai ce a introdus moneda digitală a băncii centrale a Rusiei, singularitatea de care întreaga lume avea "nevoie" pentru a elimina banii lichizi, în favoarea acestui sistem monetar digital, care va elimina libertatea economică şi proprietatea particulară...

Conform lui Clauser, minciuna despre climat este practicată azi de atât de multă lume şi într-un mod atât de flagrant încât "chiar şi chatbot-uri ca ChatGPT pot fi mai eficiente decât oamenii în a minţi". Aşadar, minciuna oficială e atât de străvezie şi prost concepută şi gestionată, încât oricine o poate dibui.

Din nefericire, o parte a comunităţii ştiinţifice fabrică şi răspândeşte global mituri despre schimbarea climei. Foarte mulţi oameni de ştiinţă au aşteptat pensionarea pentru a dezvălui adevărul - dacă ar fi făcut-o în cursul activităţii academice sau de cercetare, şi-ar fi pierdut locul de muncă şi chiar titlurile. Ca în comunismul sovietic ... Mult prea mulţi au pactizat cu minciuna oficială, pentru bani. Lor li se potriveşte bine motto-ul acestui text - au tot căutat ştiinţa, dar în drumul lor au dat numai şi numai de bani ...

Aşa cum am spus şi în plandemie, stiinţa în general şi ştiinţa medicinei şi a climei, în special, s-au transformat într-un tip distopic de religie. Cine urmează "învăţăturile" acestei religii, cine practică profeţiile sfinţilor tehnocraţi, dobândeşte bani, fericire, glorie digital. În schimb, cine nu se supune versetelor fauciene sau gretiene ori, şi mai grav, cine comite erezii, dizidenţe şi negaţionisme, este ars pe rug de viu şi sortit eternei damnaţiuni în iadul ştiinţitic.

De reamintit că, totuşi, mai mult de 1500 de lideri ai cercetării ştiinţitifice în domeniul climei au semnat o declaraţie din care rezultă că nu există urgenţă climatică, respingând pretenţiile Naţiunilor Unite referitoare la modificările antropogenice ale climei, declaraţie care a fost intens cenzurată de la momentul apariţiei sale***. Acest document este şi acum eretic, ascuns, cenzurat, ironizat, mai ales cu ajutorul valului de personaje care, pentru a ieşi în evidenţă, şi-au făcut tatuaje mentale pe care scrie "ştiinţă" ...

Când Clauser descoperea şi experimenta inseparabilitarea cuantică, lumea era un loc mult mai bun în care să trăieşti şi să visezi. Lumea tocmai ce luase contact cu Luna (1969) şi tocmai ce se dotase cu cele două Pacte internaţionale cu privire la drepturile omului (1966)...

În lumea de azi, dezinformarea, cenzura şi pedeapsa contra ereticilor practicate în mod oficial transformă treptat "comunitatea" oamenilor de ştiinţă şi a tatuaţilor mentali într-o tiranie care devine din ce în ce mai rea şi mai absurdă.

*acest premiu a fost acordat pentru lucrările şi experimentele lui John Clauser din domeniul inseparabilităţii cuantice (quantum entanglement)

**Nobel Winner Says Climate Science Now A 'Massive Shock-Journalistic Pseudoscience' - Climate Change Dispatch; pentru alte reflectări în presă ale acestei poziţionări curajoase a lui Clauser, a se vedea: Nobel Prize winner Dr. John Clauser says there's NO climate crisis... it's all a hoax pushed for political purposes - NaturalNews.com; https://wattsupwiththat.com/2023/07/13/2022-nobel-prize-winner-climate-science-has-metastasised-into-pseudoscience/

***https://www.globalresearch.ca/1500-scientists-say-there-no-climate-emergency-real-environment-movement-hijacked/5809791

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Modificarea periodica a inclinarii axei Pamantului determina schimbari climatice majore, pe langa care activitatea umana nu reprezinta aproape nimic.

    Acum ne aflam intr-o perioada de incalzire climatica, folosita drept pretext pentru a impune diverse agende. 

    1. ...

      Pe planeta asta traim. Moare ea, murim si noi, o ia razna ea, suferim si noi.

      Autoritatile se plang ca nu au bani iar in Eforie Nord luminile stradale sunt aprinse in toiul zilei. Tocmai am ars cateva sute de kg de carbuni.  

    ...

    97-98,9% dintre oamenii de știință susțin că încălzirea globală este o mare problemă și că este cauzată de om și s-a găsit băiatul ăsta să spună că toți sunt proști.

    Dar dacă citești mai jos ajungi la cuvântul "plandemie" si îți dai seama cu ce articol ai de a face. Nota 4.  

    1. ...

      Stiinta nu merge asa, ca la alergeri, cu majoritate. Uneori unu singur poate avea dreptate chiar daca restul spun altfel.

    Vara nu-i ca iarna ! Felicitări autorului! Într-adevăr se propaga subiecte și false temeri chipurile pentru siguranța noastră. Și Butler si Stalin si Titu nebunii aveau aceeași pretenții ca fac cecfacvpentru binele poporului

    Si dc ar fi fake incalzirea globala, si schimbarea climei, uragane etc, desi din pacaate nu e fake, tot ar trebui sa apreciati ca copiii si nepotii , stranepotii etc, vor trai intr-o lume mai putin poluata, aer apa pamant toate sunt poluate de n-are rost.

    Va place sa respirati praf si noxe? Sa manacati chimicale, ierbicide, pesticide si insecticide? Va place sa va balaciti in gunoaie cand mergeti la un rau/lac/mare? Daca da, ce sa spun pt voi n-are rost aceasta green revolution.

    1. Rezolvarea acestor probleme se poate face cu intelepciune, sau de forma, pentru a promova altceva. Daca ne referim la utilizarea chimicalelor in agricultura, daca UE dorea sa rezolve problema, cerea statelor membre limitarea utilizarii la hectar, nu ca si reducere procentuala din consumul national. Olanda are un consum la hectar de 5-10 ori mai mare decat Romania, deci daca impui injumatatirea consumului national nu vei rezolva nimic, doar sabotarea unora. De asemenea, daca vrei sa limitezi deseurile PET, pune o taxa pe ele, sau obliga producatorii sa le colecteze, nu arunca aceasta sarcina in curtea unor autoritati sarace, fara resurse. Daca UE poate tipari bani din nimic, fara acoperire, pe care ii aloca unor autoritati, nu inseamna ca problema este rezolvata, deoarece saracia sistematica nu asigura respectivelor autoritati capacitatea utilizarii eficiente a fondurilor allocate, din lipsa sistematica de personal calificat si mijloace de actiune.

      Revoluția green e una, încălzirea globală e alta. Normal ca e cazul de ceva cumpătare dar sa nu exageram . N-am văzut vreo îngrijorare ca se arunca mii de bombe in teatrele de război întreținute din rațiuni neștiute de nimeni. Hai sa facem pace fraților , asta e urgentă lumii astia ! Și mâncare înfometaților și apa însetatilor.

    Bravo!

    Dl potential candidat AUR la președinția României tine neaparat sa sfideze realitățile de pe teren:

    1. Cand eram copii acum 50 de ani (inclusiv dl PI PErea), nu erau temperaturi vara > 34 C. Puseele de canicula de peste 34 C țineau 2-3 zile (astăzi 2-3 săptămâni) 

    2. Iarna erau minim 4 viscole cu zăpezi ce alimentau solul cu apa pana în aprilie/mai iar temperaturile nu erau peste 5 - 10 C decât câteva zile, fata de săptămâni în șir ca acum 

    3. Debitele râurilor interioare erau duble ca acum chiar și în zilele de vara  

    Nu ma intereseaza propaganda verde, dar nici nu pot fi înșelat de cea plătită de companiile de petrol... 

    1. La data de 10 august 1951 s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România. 44,5 °C arăta termometrul de la stația meteo din județul Brăila.

      Pentru punctele 2 și 3 ar fi de preferat sa aduci date concrete legate de debitele râurilor. ( Ce râuri, ce debite, etc) 

      De asemenea sa încerci sa explici circuitul carbonului în natura, aducând se asemenea date exacte cu diferența dintre cantitatea de C02 ce planeta o emana în mod natural și cantitatea produsa de activitatea umana.

      De asemenea ar fi de preferat sa explici cauza pentru care absolut toate previziunile apocaliptice din anii 70 încoace s-au infirmat. Se pot cauta date concrete și despre asta. 

      Pun pariu ca la inceputul revolutiei industriale, cand a inceput exploatarea de petrol, si agricultura mecanizata, erau tot din astia, cu calul e mai bine si caruta eh? Sigur au fost destui. Si totusi lucrurile au mers inainte.

      Asa si acum, revolutia green e inceputa, si va merge inainte.  

      Revoluția industriala a adus prosperitate și evoluție. Revoluția green tot spre deosebire de cea industriala este făcută din banii contribuabilor, arunca oameni în sărăcie si are ca și justificare evitarea unei "apocalipse" imaginare.

      Cel mai interesant este ca promotorii apocalipsei mereu sunt sau devin putrezi de bogați, iar soluțiile propuse sunt mereu anti capitiste și implica control guvernamental, iar când companiile dezvolta tehnologii ce nu ar implica mai mult control guvernamental ori "redistribuire " sunt trecute cu vederea ori considerare nesemnificative.

      Așadar revolutia industriala a fost una capitalista iar cea green este marxista iar prin extrapolare se poate numi criminala. (Mulți dintre sustinatorui revoluției green sunt si adepti ai eugeniei) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb