Purcari - venituri în creştere cu 26%, în primele nouă luni ale anului

F.D.
Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2023

Purcari - venituri în creştere cu 26%, în primele nouă luni ale anului

Purcari Wineries, producătorul de vin din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi publicarea rezultatelor pentru 9 luni 2023. Veniturile au crescut cu 26% faţă de 9 luni ale anului precedent, ajungând la 252,5 milioane RON, al treilea trimestru contribuind cu 91,1 milioane lei, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, în trimestrul 3 2023, Grupul a înregistrat o îmbunătăţire graduală a marjelor de profitabilitate după o perioadă de presiuni puternice asupra costurilor, marjele EBITDA şi Profit Net ajungând la 30% şi respectiv 20%, totodată menţinând o creştere robustă de 20% a veniturilor. În mod promiţător, Compania a realizat o recoltă puternică de 14,8 mii tone de struguri, cea mai mare recoltă de la listare, şi a procesat suplimentar un total de 22,8 mii tone de struguri de la terţi, în condiţiile unui mediu de preţ uşor îmbunătăţit faţă de anul trecut.

"Suntem încurajaţi de tendinţele pe care le vedem în afacerea noastră, în pofida mediului macroeconomic dificil. Cu un bilanţ solid, investiţii semnificative în brandurile, podgoriile şi cramele noastre, suntem bine poziţionaţi pentru a ne accelera creşterea în momentul în care sentimentul consumatorilor va începe să se îmbunătăţească", a declarat Victor Bostan, Director General Purcari Wineries PCL."

Repere cheie pentru 9 luni 2023

România: +37% creştere a veniturilor în 9 luni faţă de perioada precedentă a anului trecut, demonstrând o creştere puternică pentru toate brandurile, Purcari fiind lider incontestabil. Colecţia Nocturne îşi continuă succesul extraordinar în segmentul HoReCa; performanţă puternică a segmentului de vin spumant, Cuvee de Purcari, şi ediţiile limitate. Crama Ceptura, brandul nostru naţional, îşi menţine ritmul înalt de creştere cu +31% în T3 2023, an de an. Bardar îşi continuă perioada benefică a vânzărilor. Domeniile Cuza triplează vânzările an de an, deşi de la o bază mai mică.

Moldova: vânzările au crescut cu 3% în 9 luni 2023, Purcari demonstrând rezilienţă şi creştere continuă, segmentul premium având o performanţă bună în mediul actual. Vânzări mai mici pentru Bostavan şi Bardar, ca urmare a diminuării încrederii consumatorilor, precum şi a anulării facilităţilor fiscale ale canalului Duty Free. Prioritizarea marjelor faţă de volum.

Polonia: presiunea pe segmentul vinurilor de masă continuă, afectând portofoliul nostru, care are o expunere mai mica pe segmentul premium în această piaţă. Creştere de două cifre pentru Purcari, în timp ce ne extindem în HoReCa şi ne construim prezenţa în segmentul premium. Prioritizare marjelor faţă de volum pentru Bostavan.

Asia: Primele semne de redresare economică în China în T3 2023 nu se reflectă încă în cererea finală de vinuri. Activităţi continue de marketing şi promovare sub îndrumarea echipei noastre locale. Investiţii în dezvoltarea gradului de conştientizare a brandului şi a prezenţei locale.

Cehia, Slovacia: Performanţă bună pe canalul Tesco cu brandurile Bostavan. O evoluţie generală slabă a pieţei vinului, în special pe segmentul de valoare. Prioritizarea continuă a marjelor faţă de volum pentru Bostavan. Focus pe premiumizare, Purcari înregistrând o creştere de două cifre pentru 9 luni an de an, deşi de la o bază mai mică.

Ucraina: creştere puternică în primele 9 luni 2023 pentru brandurile Purcari şi Bostavan, cu puţin în urma cifrelor de la 9 luni 2021, dinaintea invaziei ruse în Ucraina. Menţinem echipa locală şi creştem distribuţia în reţelele mari. Continuăm extinderea geografiei vânzărilor Bardar prin parteneriatul cu Coca-Cola Beverages Ucraina.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Firma asta merge ceas,naviga extraordinar in FMCG in conditii de scader in piata pe consum,prin focus pe brand.In conditiile astea doar brand il vinde de 2x capitalizarea astazi,in maxim 2 ani,daca vrea.Unde mai pui ca sta excelent si financiar.

    Strategia de premiumizare a fost excelent executata, basca productia mare anul asta

    A true gem 

    Unde sunt negativistii care spuneau ca război, ca piața ruseasca, ca etc?

    1. Am citit si opiniile alea si erau justificate temerile lor in context.In lunile alea Moldova era in bataia pustii fara ca nici macar pt. Ucraina sa se fi mobilizat prea multe tari.

      Purcari are domeniul la marginea Moldovei si nu aia dinspre Romania.

      De asta nu am pretentia xa Wine sa aiba cumparatori pe masura a cat de bine merg afacerile-intotdeauna rating ul de tara cantareste cel mai greu!  

      În momentul ala, toate părerile pareau justificate

      Doar un idiot* ca mine cumpăra în clipele alea ;) 

      Si eu am luat si am mai avut cunoscuti,insa toti discutam ca ne asumam un risc mare care e in afara controlului nostru dar si al companiei,oricat de priceputi sunt managerii.

      depinde!

      evident ca exista risc, dar riscul e perceput diferit de fiecare individ in parte in functie de ..??? ;) 

      important este cat de bine iti faci temele in psihologie, in economie si, mai ales, in economia comportamentala, statistica bayesiana, etc.

      SPQR 

    Ciudat!? Suntem intrați în criză iar vinurile Purcari care sunt de calitate dar nu ieftine se vând f bine! Și sunt băuturi alcoolice! În schimb laptele de la Laptaria cu caimac, produs excelent ,vândut la preț peste medie, dar nu inaccesibil, nu se cumpără!

    1. Pai da,ca lumea pe timp de război se îmbată nu bea lapte. :)

      :))))

      din episodul "ce ati face daca ati mai avea doar o zi de trait?" 

      R: "" + < as da pe gat o sticla de lapte de la Laptaria cu caimac > :D

      R: < introduceti aici textul dvs > + < as da pe gat o sticla de lapte de la Laptaria cu caimac > :D

      laptele e perceput si chiar e mult mai commodities,nu am auzit de somelieri in lapte

      poate fi mai sanatos procesat,adica mai putin agresiv,poate ramane cu mai multa savoare dar consumatorul nu va face niciodata clasificari ca la vinuri 

      "Somelieri in lapte" :))) excelent

      despre restul, inseamna ca nu stiti ca RESVERATROL nu gasesti in lapte, ci in WINE ;)

      deci, care e mai sanatos? ;) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb