Purolite Victoria începe licitaţiile pentru modernizarea cercetării

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 31 ianuarie 2013

Compania Purolite Victoria organizează pe 11 februarie o licitaţie pentru atribuirea contractului privind "modernizarea departamentului de cercetare". De fapt sunt scoase doar două părţi din întregul proiect susţinut din fonduri europene, valoarea cumulată a acestora fiind de aproape 600.000 de lei.

Compania din Victoria a primit aprobarea pentru implementarea unui proiect din fonduri europene privind "modernizarea centrului de cercetare" al Purolite, valoarea totală fiind de 10,127 milioane de lei, din care valoarea fondurilor nerambursabile este 3,119 milioane de lei din fonduri structurale, iar contribuţia de la bugetul naţional este de 638.882 de lei. În total, cele două proiecte de investiţii se ridică la 32,368 milioane de lei (aproximativ 7,19 milioane de euro).

De asemenea, firma a mai accesat fonduri europene pentru demararea proiectului de investiţii "Stimularea inovării prin dezvoltarea de produse şi tehnologii noi". Valoarea estimată a proiectului, aprobat anul trecut, este de 22,241 milioane de lei, din care valoarea fondurilor nerambursabile este 6,131 milioane de lei din fonduri ale Uniunii Europene şi 1,225 milioane de lei de la bugetul naţional. De asemenea, compania a mai primit fonduri şi pentru "modernizarea centrului de cercetare" al Purolite, în cadrul unui proiect de 10,127 milioane de lei, din care valoarea fondurilor nerambursabile este 3,119 milioane de lei din fon­duri structurale, iar contribuţia de la bugetul naţional este de 638.882 de lei. În total, cele două proiecte de investiţii se ridică la 32,368 milioane de lei (aproximativ 7,2 milioane de euro).

Purolite este o companie americană înfiinţată în 1981, cu sediul central în Philadelphia. Compania are trei fabrici - în Philadelphia (SUA), la Victoria, şi în China, la Hangzhou.

Purolite, prezentă în România din 1996, este producător şi distribuitor de produse primare care sunt utilizate pe scară largă în producţia farmaceutică, microcipuri, apă potabilă, industria chimică şi rafinarea, cataliză, industria alimentară şi a băuturilor industrie, precum şi în domeniul metalelor de extracţie, metalelor de finisare, galvanizare, generarea de energie nucleară, separarea cromatografică şi biochimice absorbante.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb