Putin: "Rusia va face totul pentru a evita un conflict mondial, dar nu va permite nimănui să o ameninţe"

F.D.
Internaţional / 9 mai

Putin: "Rusia va face totul pentru a evita un conflict mondial, dar nu va permite nimănui să o ameninţe"

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va face totul pentru a evita o ciocnire între puterile globale, dar că nu va permite nimănui să o ameninţe, într-un discurs care marchează aniversarea a 79 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters.

Pe măsură ce trupele ruse avansează împotriva forţelor Ucrainei susţinute de Occident, Putin a acuzat elitele occidentale "arogante" că au uitat rolul decisiv jucat de Uniunea Sovietică în înfrângerea Germaniei naziste şi că au alimentat conflictele din întreaga lume.

"Ştim la ce duce exacerbarea unor astfel de ambiţii. Rusia va face totul pentru a preveni o ciocnire globală", a spus Putin în Piaţa Roşie, după ce ministrul apărării Serghei Şoigu a trecut în revistă trupele, în timp ce o furtună de zăpadă biciuia imensa piaţă, scrie Reuters. "Dar, în acelaşi timp, nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt întotdeauna într-o stare de pregătire de luptă", a adăugat locatarul de la Kremlin.

Putin a denunţat încercările "coloniştilor" occidentali de a "distorsiona" adevărul despre cel de-al Doilea Război Mondial prin dezmembrarea monumentelor soldaţilor sovietici şi prin punerea pe un piedestal a "trădătorilor şi complicilor" lui Hitler, relatează EFE.

Totodată, Putin a insistat că, în schimb, Rusia nu a subestimat niciodată importanţa rolului aliaţilor occidentali în înfrângerea nazismului şi a amintit, de asemenea, de lupta Chinei împotriva imperialismului japonez.

"Nu vom uita niciodată lupta noastră comună şi tradiţiile pline de inspiraţie ale alianţei", a subliniat el.

După ce a cerut ţinerea unui minut de reculegere, Putin şi-a încheiat discursul cu cuvintele: "Pentru Rusia! Pentru victorie! Ura!", oferind indiciul pentru ca mii de trupe să răspundă cu trei urale puternice.

Putin, care şi-a trimis armata să invadeze Ucraina în 2022, consideră războiul ca parte a unei lupte cu Occidentul, despre care spune că a umilit Rusia după căderea Zidului Berlinului în 1989, încălcând ceea ce el consideră sfera de influenţă a Moscovei.

Ucraina şi Occidentul îl acuză pe Putin că este angajat într-o acaparare de teritorii în stil imperialist. Ei au promis că vor învinge Rusia, care controlează în prezent aproximativ 18% din Ucraina, inclusiv Crimeea, şi părţi din patru regiuni din estul Ucrainei. Rusia spune că aceste teritorii, cândva parte a imperiului rus, fac acum din nou parte din Rusia.

Uniunea Sovietică a pierdut 27 de milioane de oameni în al Doilea Război Mondial, inclusiv multe milioane în Ucraina, dar în cele din urmă a împins forţele naziste înapoi la Berlin, unde Hitler s-a sinucis şi steagul roşu sovietic a fost înălţat peste Reichstag în 1945.

Capitularea necondiţionată a Germaniei naziste a intrat în vigoare la ora 23:01, pe 8 mai 1945, marcată drept "Ziua Victoriei în Europa" de către Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite. La Moscova era deja 9 mai, care a devenit "Ziua Victoriei" a Uniunii Sovietice în ceea ce ruşii numesc Marele Război Patriotic din 1941-1945.

În ciuda vremii proaste, în condiţiile în care Moscova înregistrează unele dintre cele mai scăzute temperaturi pentru această perioadă a anului, minus 25 de grade Celsius, peste 9.000 de militari şi 70 de echipe de luptă participă la paradă care a început, conform tradiţiei, la ora locală 10:00 (07:00 GMT). Între militarii care defilează în Piaţa Roşie se numără şi trupe care au luptat în Ucraina în ceea ce Rusia numeşte "operaţiune militară specială".

La paradă asistă lideri din şase foste republice sovietice, între care Belarus şi Kazahstan, liderul cubanez Miguel Diaz-Canel, precum şi conducători din Laos şi Guineea Bissau.

Parade similare urmau să aibă loc în peste 20 de oraşe ruse, cu toate că în mai multe oraşe situate în partea europeană a Rusiei, aproape de Ucraina, inclusiv peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, paradele au fost anulate din motive de securitate.

În ajun, Putin a felicitat fostele republici sovietice pentru victoria asupra naziştilor

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis miercuri liderilor şi cetăţenilor din fostele ţări sovietice mesaje de felicitare cu ocazia aniversării a 79 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste şi le-a cerut să reziste împreună încercărilor de "denaturare şi falsificare a istoriei", a transmis EFE.

"Datoria noastră morală este să păstrăm cu grijă şi să transmitem generaţiilor viitoare amintirea evenimentelor din acei ani grei. (...) Împreună trebuie să ne împotrivim cu hotărâre oricărei încercări de a distorsiona şi falsifica istoria, de a revizui rezultatele Marelui Război Patriotic şi de a justifica atrocităţile monstruoase comise de nazişti şi de acoliţii lor", a declarat Putin, într-un mesaj difuzat de Kremlin.

Mesajele de felicitare au fost adresate conducătorilor din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi autoproclamatele republici Abhazia şi Osetia de Sud, precum şi popoarelor Georgiei şi Republicii Moldova. Pentru al doilea an consecutiv, Putin nu a menţionat în mesajul său Ucraina, al cărui popor a figurat ani de zile în mesajul prezidenţial cu ocazia victoriei sovietice asupra Germaniei naziste.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. cand intrii la altul in casa sa ii ocupi clandestin o camera si proprietarul aduce politia… sa te scoata… inseamna ca proprietarul si politia te ameninta?! sau tu ameninti propritarul cu prezenta clandestina in una din calerele casei.. ocupata la japca.

    este obligat proprietarul sa traiasca cu tine in casa / camera? 

    s c c r e t 

    1. Stim toti, nu-ti bate capul cu minciunile kgb iste si putleriste.

      45 minute, cea mai scurta si amarata parada militara din istoria Rusiei. Daca ai clipit ai ratat-o... Un singur tanc la parada si ala scos de la muzeu

    Moșnegii ce conduc Rusia trăiesc în trecut. Mosnegii care conduc USA la fel. Ar fi timpul ca toți sa plece la pensie unde le este locul.

    1. este adevarat ca “mojnegii” tin tarile plocate in politici economice curente cu trendurile noi globale sau de refiuni.

      Batranii mereu au pus piedica tinerilor.. dar si tinerii cand s-au adunat cu numarul au dat batranii de la butoane… 

      Problema cu tinerii si batranii la butoane e ca unul nu are intelepciune si frica si poate conduce haotic… altul are intelepciunea varstei dar o conduce in panica trecutului.. si de fel persoanele in varsta sunt mereu panicate de averea lor de pensia lor de stabilitatea lor… batranii nu iubesc riscul … tinerii in schim se avanta in risc…  

      si deci… daca schimbam incorect batranii si punem tineri la butoane ce nu sunt pregatiti intelectual si emotional social.. tinerii o pot da tot in razboaie si revolutii… dar si bagranii caposibpot cauza razboaie si revolutii daca nu lasa vantul schimbarilor sa isi faca treaba… 

      s c c r e t 

    rusia daca nu avea arsenalul nuclear ,nu conta militar pe arena mondiala, nici vorba ca ar fi mare putere militara,fusa fusa si sa dusa

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb