• Veteran printre democraţi, Radu Berceanu a cerut schimbarea lui Guşă din funcţia de lider al grupului parlamentar al PD din Camera Deputaţilor, pe motiv că nu are doi ani vechime în partid
Parlamentarii PD au început lucrul în Camera Deputaţilor printr-o dispută internă. După o activitate ca lider de grup parlamentar de aproape o lună, Cozmin Guşă a fost contestat chiar de Radu Berceanu, coordonatorul senatorilor şi deputaţilor PD. Radu Berceanu a trimis la biroul lui Cozmin Guşă din Camera Deputaţilor o scrisoare prin care atrăgea atenţia asupra faptului că prin păstrarea lui ca lider de grup se încalcă statutul PD, document de căpătîi al partidului. Statutul prevede faptul că nu poate fi numit într-o funcţie de decizie (în conducerea partidului, la şefia Comisiilor parlamentare etc.) un membru care are o vechime mai mică de doi ani în PD. Dezbaterea din interiorul grupului deputaţilor democraţi a fost aprinsă, Cozmin Guşă nefiind foarte popular printre colegii săi din PD.
După o discuţie de cîteva ore, tînărul democrat a fost reconfirmat în funcţia de lider al grupului parlamentar, beneficiind de 33 de voturi pentru şi 14 împotriva sa. PD are acum de rezolvat o problemă statutară, întrucît nu poate fi încălcat documentul de bază al partidului doar de dragul lui Cozmin Guşă şi apoi pentru că PD, cu un lider de grup nestatutar, nu ar mai fi în poziţia să ceară schimbarea lui Adrian Năstase de la cîrma Camerei Deputaţilor, pe motiv de vot neregulamentar. La finalul şedinţei, atît Cozmin Guşă, cît şi Adriean Videanu au precizat că, pînă la modificarea statutului PD, menţinerea democratului la şefia grupului deputaţilor va fi considerată o derogare de la acest document.